Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

TSD Maramureș organizează concurs de pescuit pe balta Lamur din Seini

Sâmbătă, 4 august 2018, pe balta Lamur din Seini va avea loc un concurs de pescuit dotat cu premii, organizat de Tineretul Social Democrat Maramureș. Potrivit președintelui filialei județene a TSD, Flaviu Bălan, concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, amatori de pescuit, care își vor putea exersa abilitățile în mânuitul undiței la balta din Seini.

”Concursul de pescuit face parte din programul de acțiuni gândit și pregătit de TSD Maramureș pentru tinerii din județ. În ultima perioadă am inițiat mai multe acțiuni umanitare, dar și competiții sportive în unitățile școlare din Maramureș. Acum ne-am gândit la un concurs de pescuit unde sperăm să avem cât mai mulți concurenți. Apreciez în mod special ajutorul nemijlocit pe care seniorii din PSD ni-l oferă și la această acțiune, mulțumind în primul rând președintelui PSD Maramureș, Gabriel Zetea, care girează toată aceste inițiative ale tinerilor social-democrați. Un alt membru PSD Maramureș care a răspuns pozitiv la fiecare solicitare a TSD este primarul orașului Seini, Gabriela Tubure, pe al cărei ajutor contăm mereu. La reușita acestui eveniment și-au adus aportul și parlamentarii de Maramureș, respectiv senatorul Liviu Marian Pop și deputații Călin Matei și Sorin Bota, dar și consilierul județean Liliana Moga. În numele TSD Maramureș doresc să aduc mulțumirile noastre tuturor pentru implicarea și susținerea acțiunilor pe care le inițiem la nivelul organizației de tineri”, a declarat președintele filialei județene a TSD, Flaviu Bălan.

Șeful tinerilor social-democrați din Maramureș a arătat că pentru concursul de pescuit de sâmbătă se pot face înscrieri până vineri, 3 august, pe pagina de Facebook a TSD Maramureș, unde în mesaj privat se transmite numele, vârsta și un număr de contact al participantului. Ocupanții primelor trei locuri vor fi răsplătiți cu premii, în timp ce pe parcursul întregii zile organizatorii au gândit mai multe surprize pentru toți cei prezenți.

 Biroul de presă al PSD Maramureș

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire