Turcia: Zeci de oameni au murit într-un incendiu la Istanbul

Cel puţin 29 de persoane au murit şi opt au fost rănite marţi într-un incendiu declanşat într-o discotecă situată la subsolul unui imobil rezidenţial cu 16 etaje din centrul oraşului Istanbul, a anunţat biroul guvernatorului Istanbului, Davut Gül, transmit AFP, Reuters şi dpa.

Dintre persoanele rănite, una este spitalizată cu răni grave.

Cauza incendiului nu este clară, dar focul ar fi putut izbucni în timpul lucrărilor de renovare a clădirii, a spus biroul guvernatorului.

”Un incendiu a izbucnit într-o discotecă situată în subsolul unui imobil rezidenţial cu 16 etaje la Gayrettepe, în cartierul Besiktas”, anunţase anterior guvernatorul Davut Gül. El a precizat că pompierii au fost apelaţi la ora locală 12:47 (09:47 GMT), iar focul a fost stins după câteva ore.

”O anchetă a fost deschisă în urma incendiului survenit la Gayrettepe, în cartierul Besiktas din Istanbul”, a anunţat ministrul de interne turc Ali Yerlikaya pe platforma X (fosta Twitter).

Potrivit canalului de televiziune privat NTV, cinci persoane au fost reţinute de poliţie.

Primarul reales duminică al metropolei Istanbul, Ekrem Imamoglu, s-a deplasat la locul acestei tragedii. ”Incendiul a fost stins. Sperăm că nu vor mai fi alte victime”, a declarat el, înainte de a transmite condoleanţe familiilor celor decedaţi în incendiu. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.