Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Turla bisericii din Cupșeni a luat foc! De patru ore, satul e în beznă cumplită!

Turla bisericii din Cupșeni a luat foc! De patru ore, satul e în beznă cumplită!

Turla bisericii din Cupșeni a luat foc! De patru ore, satul e în beznă cumplită!

Azi, 1 Decembrie, în jurul orei 16.00, năpasta a lovit satul Cupșeni din Maramureș. Turla bisericii noi din localitate s-a aprins din senin și  a fost necesară intervenția pompierilor de la Târgu Lăpuș pentru a stinge flăcările.

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, la ora 20.00 localnicii sunt tot în beznă, fiindcă s-a luat și curentul în jurul orei 16.00 și încă nu a revenit. Oamenii locului cârcotesc cu privire la incediul care a afectat turla bisericii și care va trebui refăcută integral, arătând că, cel mai probabil, ceea ce s-a întâmplat sunt semne ale Divinității. O Divinitate care este deranjată că în Cupșeni nu s-a sfințit turla după ce a fost schimbată învelitoarea, în urmă cu aproximativ cinci ani și că la biserică nu a fost ținut nici un hram în ultimul deceniu.

Motivul declanșării incendiului îl vor stabili, cel mai probabil, pompierii, însă o parte dintre cupșenari, superstițioși din fire, sunt de părere că flăcări care aprind o biserică pe timp de ploaie sunt un semn rău.

 

Amalia Babici Man

 

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire