Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ultima ședință din 2018 a CJ Maramureș, sub spiritul sărbătorilor de iarnă

Ultima ședință din 2018 a CJ Maramureș, sub spiritul sărbătorilor de iarnă

Marți 18 decembrie, cu începere de la ora 12.00, plenul Consiliului Județean Maramureș s-a întrunit în cadrul ultimei ședințe ordinare a anului 2018. Cei 32 de consilieri prezenți din totalul de 35 de aleși județeni au avut parte de o atmosferă caldă în deschiderea ședinței plenului, spiritul sărbătorilor de iarnă punându-și amprenta prin Concertul de colinde susținut de ”Corul Madrigaletto” al Colegiului de Arte Baia Mare, dirijat de profesorul Dorin Chereji.

Înaintea prezentării și supunerii la vot a proiectului ordinii de zi al ședinței prezidate de Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș, șeful administrației județene a prezentat consilierilor un scurt raport al deplasării în Roma – Italia, dar și la Vatican, vizită efectuată zilele trecute alături de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, primarul comunei Ieud, Nicolae Traian David și Grupul de colindători „Am fost ș-om fi” din Ieud. Președintele CJ Maramureș a vorbit despre întâlnirilor oficiale pe care delegația maramureșeană le-a avut cu Excelența Sa Liviu-Petru Zăpîrțan, Ambasadorul României la Vatican și cu Excelența Sa George Gabriel Bologan, Ambasadorul României în Italia.

Totodată, au fost oferite relații și despre întâlnirile la care au participat numeroși cetățeni români stabiliți în Italia. În timp ce artiștii corului “Am fost ș om fi” au interpretat colinde tradiționale românești, autoritățile maramureșeni au vorbit celor prezenti despre lucrurile bune care se petrec acasă, despre oportunități de afaceri și locuri de muncă în țară și, nu în ultimul rând, despre proiecte special gândite  împreună cu autoritățile locale și cu Ministerul Românilor de Pretutindeni, a căror elaborare și împlementare va fi  dedicată exclusiv românilor plecați la muncă peste hotare.

Cu promisiunea reluării în anul 2019 a unor acțiuni care să determine ca, mare parte din cei aproximativ 25.000 de maramureșeni stabiliți în Italia să se întoarcă în țară, președintele Gabriel Zetea a dat startul  lucrărilor ședinței, pe al cărei Proiect al ordinii de zi au figurat 17 proiecte de hotărâre.

Astfel, aleșii județeni și-au dat acordul pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Maramureş și al bugetului de venituri şi cheltuieli la R.A. Aeroportul International Maramureş, pentru anul 2018. ”Harta de Zgomot” și Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al R.A. Aeroportul International Maramureş, au fost, de asemenea, dezbătute și aprobate de plenul Consiliului Județean Maramureș.  Un alt proiect de hotărâre care a primit votul consilierilor județeni a privit modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului „Construirea Depozitului Ecologic de la Sârbi”, investiţie care se realizează în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”. Evenimentele naţionale şi internaţionale de promovare turistică la care județul Maramureș va participa în anul 2019, precum și aprobarea contribuţiei Consiliului Judeţean la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară au fost aprobate, de asemenea, în cadrul ultimei ședințe ordinare a plenului, din anul 2018.

Un proiect aprobat de aleșii județeni chiar în debutul ședinței a fost cel privind numirea managerului Ludovica Rusu, la Spitalul de Boli Infecțioase şi Psihiatrie Baia Mare, în urma concursului pe care l-a câștigat recent. În mesajul transmis plenului, noul manager a mulțumit aleșilor județeni pentru întregul sprijin pe care Consiliul Județean îl acordă acestei unități medicale, iar președintele Gabriel Zetea a arătat că, la fel ca până acum, instituția pe care o conduce va continua să investească, an de an, în îmbunătățirea condițiilor din acest spital aflat în subordinea administrației județene.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire