Astăzi se împlinește un an de la tragedia care a îndoliat comunitatea din Târgu Lăpuș. Doi tineri polițiști, Bogdan și Rareș, și-au pierdut viața într-un accident cumplit, după ce BMW-ul în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp și s-a rupt în două, la ieșirea din oraș.
Durerea pierderii lor rămâne vie, iar colegii din cadrul Poliției nu i-au uitat.
„, ̂̆ ̦ …”, au transmis astăzi colegii îndurerați.
În amintirea lor, a fost ridicată o troiță la locul tragediei, iar o rugăciune a fost rostită în semn de recunoștință, iubire și regret.
„Au fost mai mult decât colegi. Rareș și Bogdan erau prieteni, oameni dragi, parte din viața noastră de zi cu zi. Ne lipsesc enorm. Dorul nu dispare, doar învățăm să-l trăim în tăcere.” – au spus cei apropiați.
Cei prezenți le-au aprins lumânări și le-au adus flori, păstrându-le vie amintirea.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!























