Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat . Un număr de opt victime au rezultat în urma accidentului

Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat . Un număr de opt victime au rezultat în urma accidentului

Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat . Un număr de opt victime au rezultat în urma accidentului

Un număr de opt victime au rezultat în urma accidentului produs pe DN 1, după ce un autocar s-a răsturnat la ieşirea din Codlea spre Făgăraş.

Toate sunt conştiente şi prezintă traumatisme minore, trei fiind transportate la spital, cu traumatisme la nivelul membrelor superioare şi inferioare, Celorlalte cinci victime li s-a acordat asistenţa medicală necesară la faţa locului şi au refuzat transportul la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

''Un microbuz de la ISU Braşov a fost trimis la locul accidentului pentru a prelua pasagerii din autocar având în vedere că în zona producerii accidentului sunt condiţii de iarnă şi vântul suflă cu putere. Pasagerii din autocar vor fi transportaţi la remiza de pompieri din Codlea, de unde vor fi preluaţi de un alt autocar'', a mai spus purtătorul de cuvânt.

Poliția Rutieră a deschis o anchetă în acest caz.Citeste mai mult pe RTV.NET

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire