Un autoturism cu ţigări, depistat în PTF Siret – VIDEO

TIgari de contrabandaPoliţiştii de frontieră suceveni au descoperit şi confiscat în PTF Siret, 200  pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, ascunse într-un autoturism.

Ieri, 25 iunie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul PTF Siret, jud. Suceava, au depistat, pe sensul de intrare în ţară, un autoturism suspect că transportă ţigări.

Astfel, echipa comună a efectuat un control amănunţit asupra maşinii, ocazie cu care, în spatele banchetei autoturismului a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 200 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Conducătorul auto, Alina P., cetăţean ucrainean, în vârstă de 25 de ani, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 250 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat până la plata amenzii.

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret – ITPF Sighetu Marmaţiei au întocmit documentele necesare pentru aplicarea măsurii de interzicere a intrării în România a Alinei P. pentru o perioadă de cinci ani, începând cu data de 25.06.2015.

 

Ţigări în valoare de peste 255.000 lei confiscate la frontiera de nord

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în urma cărora au descoperit şi confiscat 26.000 de pachete cu ţigări, în valoare de 255.600 lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România.

În data de 25.06.a.c, în jurul orei 21.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul sectorului PF Sarasău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea bărbaţilor moment în care aceştia s-au retras pe teritoriul ucrainean.

Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră ucrainene în vederea cercetării în comun a evenimentului.

În zonă au fost descoperite 8 baxuri care conţineau cantitatea de 4.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 35.600 lei.

Tot în data de 25.06.a.c., în jurul orei 10.00, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul PF Izvoarele Sucevei aflat în misiune a observat un autoturism de teren care se deplasa de la frontiera de stat către interiorul ţării.

Imediat a fost anunţată echipa de intervenţie care s-a deplasat la faţa locului iar în momentul în care conducătorul auto a observat echipajul poliţiei de frontieră a demarat în trombă ignorând semnalele regulamentare efectuate de către poliţiştii de frontieră pentru a opri maşina.

Lucrătorii noştri au trecut imediat la urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice şi luminoase, iar la scurt timp conducătorul auto a abandonat maşina şi a fugit de la faţa locului.

S-a trecut la monitorizarea zonei concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea identificării persoanelor implicate în activitatea infracţională.

În maşină au fost observate mai multe colete cu ţigări fapt pentru care aceasta a fost dusă la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 16.220 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 162.200 lei.

În data de 25 iunie 2015, în jurul orei 20.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina – ITPF Sighetu Marmaţiei a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localităţii Brodina, un autoturism marca Volkswagen.

Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de către poliţistul de frontieră continuându-şi deplasarea în mare viteză, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea maşinii folosind semnalele acustice şi luminoase.

După aproximativ 500 de metri, şoferul a pierdut controlul volanului acroşând gardul unui imobil din apropiere. Acesta a abandonat maşina şi a fugit de la locul faptei.

În autoturism au fost observate mai multe colete cu ţigări care au fost duse la sediul sectorului unde au fost inventariate, constatându-se că este vorba de 5.780 pachete de provenienţă ucraineană, în valoare de 57.800 lei.

În toate cazurile, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

De asemenea, autoturismele folosite la activitatea infracţională au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.