Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un băimărean a fost prins la volan drogat cu șase substanțe. Ce au mai constatat polițiștii?

Un băimărean a fost prins la volan drogat cu șase substanțe. Ce au mai constatat polițiștii?

La data de 29 octombrie a.c., la ora 22.00, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, în timpul executării activității de patrula în zona de competență, pe strada Gării, au interceptat un autoturism, motiv pentru care, polițiștii au procedat la oprirea acestuia, folosind mijloacele acustice și luminoase din dotarea autospecialei.

Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un băimărean de 32 de ani, iar cu ocazia verificării acestuia, s-a constatat faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice dar, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive (6 substanțe). Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, acesta refuzând prelevarea.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că, pentru autoturismul condus nu figurează cu asigurare RCA valabilă, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor în vigoare, fiindu-i reținute plăcuțele de înmatriculare.

 

Băimăreanul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea  unui vehicul de către persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire