Ieri, 6 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Un băimărean de 68 de ani a fost depistat de polițiști în municipiul Baia Mare, constatând faptul că, pe numele acestuia este emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, în regim de detenție, pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost escortat și depus în Penitenciarul Baia Mare pentru executarea pedepsei.