Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un bărbat din Vişeu de Sus a ieşit la plimbare cu MASINA, dar s-a ales cu DOSAR penal!!!

Un bărbat din Vişeu de Sus a ieşit la plimbare cu MASINA, dar s-a ales cu DOSAR penal!!!

Peste 150 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii, au efectuat mai multe acţiuni specifice muncii de poliţie, ieri, 17 iulie.

Astfel, au fost executate peste 30 de  controale în pieţe, târguri, baruri şi alte locuri de interes operativ şi au fost verificate 75 de societăţi comerciale, fiind vizată combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit şi a contrabandei cu produse accizabile.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie, pentru fluidizarea traficului rutier precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere şi sancţionarea abaterilor comise de conducătorii auto.

În urma acţiunilor efectuate, poliţiştii au constatat 6 infracţiuni, dintre care trei au fost la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Pe strada Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei şi pe raza localităţii Suciu de Sus, poliţiştii au depistat doi şoferi care se deplasau cu autoturismele deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice iar la Vişeu de Sus a fost identificat un bărbat care conducea un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat. În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările. Ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut 21 de permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 379 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 91 000 de lei, au confiscat bunuri de aproximativ  3000 de lei şi au ridicat în numerar suma de 1 577 de lei. Cele mai multe contravenţii constatate, respectiv 316, au fost la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 

În timp ce desfăşurau activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, poliţiştii din Sighetul Marmaţiei au depistat în portbagajul unei maşini aflate pe strada

Tudor Vladimirescu din municipiu 480 de pachete cu ţigări. Întreaga cantitate a fost ridicată iar cercetările continuă în vederea stabilirii provenienţei lor. De asemenea, în urma controalelor efectuate, poliţiştii din Şomcuta Mare au confiscat 88 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Astfel de acţiuni vor fi întreprinse de poliţiştii maramureşeni şi pe parcursul zilelor de 18 şi 19 iulie.

foto:arhiva

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire