Facem precizarea că Primăria Borșa a încercat, în repetate rânduri, preluarea activelor Remin, fără niciun rezultat, societatea fiind în prezent în insolvență, fapt care îi face intangibili.
Mai mult, este cunoscut faptul că Primăria Borșa a propus Companiei Remin să cedeze clădirea fostului Club Minerul în schimbul arieratelor pe care le are față de administrația locală, însă n-au primit niciun răspuns în acest sens.
Totodată, autoritatea locală din Borșa a înaintat numeroase adrese către instituții județene și reprezentanți de la București, fără a reuși să obțină niciun răspuns concret.
Pentru ca problema să fie rezolvată, ar trebui să se implice Consiliul Județean Maramureș sau autorități și mai înalte, competente în a soluționa această problemă și a da posibilitatea Primăriei Borșa de a reface prestigiul acestei clădiri atât de importante nu doar pentru locuitorii din Baia Borșa, cât pentru toți locuitorii orașului Borșa.
Un borșean lansează un apel civic pentru a salva Clubul Minerul din Baia Borșa! Există interese meschine care urmăresc distrugerea definitivă a acestui edificiu al Borșei?
Florin Hălăștăuan, un borșean care dă dovadă, în primul rând, de spirit civic cere ajutor autorităților, a presei, a administrației locale din Borșa, a administrației județene și ajuorul concetățenilor săi, pentru a salva clădirea fostului Club Minerul, construcție care, la vremea ei, a însemnat mult pentru Baia Borșa. Și încă poate însemna mult…
Cu mai puțin de o săptămână în urmă, un incendiu intenționat a fost pus în fostul Club Minerul, loc în care astăzi își duc veacul oamenii străzii, iar hoții fură tot ce se mai poate fura. Iar ce nu pot sustrage, aprind fără nicio remușcare. Florin Hălăștăuan ne-a scris trimițându-ne mai multe fotografii mai vechi (din 2008) și mai noi (de câteva zile), făcute în incinta fostului Club Minerul din Baia Borșa, din spirit civic, din dorința de a da o mână de ajutor pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva din această clădire. ”Dacă mă puteți ajuta să le popularizez, în ideea de a sensibiliza autoritățile județene să facă ceva în acest sens, aș aprecia grozav. Sper din suflet ca ziarul dumneavoastră să sprijine cauza mea”, ne-a scris Florin Hălăștăuan.
Borșeanul a făcut sute de fotografii noi, pe care le-a adăugat în albumul său, Clubul ,,Minerul” din Baia Borșa, pentru a arăta cât de distrusă este azi această clădire, după numai câțiva ani în care a fost lăsat în paragină.
”Clubul ,,Minerul” din Baia Borșa. Ce a fost și ce a ajuns. Cine este de vină? Ce se mai poate face? Cine a avut și are interes pentru a distruge definitiv această clădire cu spații generoase si o sală polivalentă cu peste 1.000 de locuri? Cine ar trebui să răspundă, inclusiv penal? De ce nu face nimic conducerea de la Baia Mare a fostei intreprinderi miniere Remin SA? Ce socoteli are Primăria Borșa pentru viitor?
Poate prelua această clădire în patrimoniul local? Poliția și Poliția locală de ce nu previn actele de furt și vandalism din interiorul clădirii? Cine ar trebui să asigure paza Clubului Minerul? Cine sunt cei care ar fi putut și ar fi trebuit să facă ceva pentru a salva clădirea de la distrugere și nu au făcut nimic? Are cineva interes să o achiziționeze la preț de pachet de țigări?
PRIVIȚI ȘI JUDECAȚI SINGURI! Poate o dezbatere publică ar fi binevenită. Poate se găsesc și soluții salvatoare. Aici se pot desfășura multe activități diverse pentru copii și tineri Un frumos club al copiilor. Borșa suferă foarte mult din cauza absenței acestor spații. În Borșa este imposibil să găsești un spațiu adecvat unde să pui o masa și două scaune pentru un mic club de șah (inițiere pentru copii)”, scrie Florin Hălăștăuan, care speră să obțină un răspuns la toate întrebările lui.
Redacția ”Maramureș Jurnal” se va implica în această campanie civică, în speranța ca, la final, Clubul ”Minerul” din Baia Borșa să redevină la faima de altădată.
Amalia Babici Man


























Sper din suflet sa reuseasca Florin Halaustean, este un gest nemaipomenit.
Felicitari d-le Florin.
Clubul Minerul intr-adevar a fost foarte frumos si a insemnat foarte mult pentru noi,
ne doare sufletul pentru ceea ce a ajuns
pacat ca sa lasat in paragina era si o biblioteca… care candva era una dintre cele mai frumoase din zona si cu cele mai multe carti am inteles ca au ajuns locuri de joaca si de paragina toate cartile au fost imprastiate pacat sa nu mai vorbescde sala de cinema unde mergeam cand eram mici si ne delectam la cate un film era o mare placere ar trebuii facut ceva in privinta asta