Un bust al poetului naţional Mihai Eminescu a fost amplasat în scuarul din faţa Universităţii Naţionale din Ujhorod, în Ucraina, a informat, joi, Consulatul Romaniei la Solotvino.
'Ridicarea bustului lui Mihai Eminescu într-un spaţiu universitar din inima Transcarpatiei nu este doar un act cultural, ci un moment istoric. Este o recunoaştere a rădăcinilor adânci ale culturii române în această regiune şi un semn al continuităţii unei identităţi care a dăinuit în ciuda vremurilor. Faptul că acest gest are loc în faţa unei instituţii de învăţământ superior adaugă o dimensiune aparte: mesajul lui Eminescu ajunge astfel la generaţiile tinere, române şi ucrainene deopotrivă. Această iniţiativă contribuie la consolidarea relaţiilor culturale româno-ucrainene şi reafirmă importanţa dialogului, respectului şi cooperării între comunităţi - valori esenţiale, cu atât mai necesare în aceste vremuri de grea încercare pentru regiune' a precizat consulul Graţian Florin Pârvu, potrivit unui comunicat.
Conform sursei citate, bustul a fost ridicat pentru sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale, iar la aceste eveniment au participat prefectul judeţului Maramureş, Florian Sălăjan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, reprezentanţi ai Administraţiei Regionale de Stat Transcarpatia şi ai Consiliului Regional Transcarpatia, rectorul Universităţii Naţionale din Ujhorod, precum şi membri ai comunităţii româneşti, cadre didactice şi studenţi ai Catedrei de limbă română.
În Ucraina, potrivit serviciului de presă al CJ Maramureş, trăiesc peste 400.000 de etnici români, iar pe teritoriul judeţului Maramureş trăiesc aproape 35.000 de etnici ucraineni.
Începând cu anul 1990, Consiliul Judeţean Maramureş şi Biblioteca Judeţeană 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare au sprijinit constant comunitatea românească din Ucraina cu cărţi şi manuale. Au fost organizate anual tabere şcolare pe durata verii pentru copii, excursii în judeţ şi participarea la diferite evenimente cultural-muzicale. Odată cu declanşarea războiului din Ucraina, adminstraţia judeţului Maramureş, alături de ONG-uri, reprezentanţii cultelor şi altor instituţii s-au implicat în sprijinirea refugiaţilor de război, îndeosebi a femeilor şi copiilor care au trecut graniţa în România prin punctul de frontieră Sighet























