Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un cetățean din India, oprit la frontiera de nord a țării

Un cetățean din India, oprit la frontiera de nord a țării

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au depistat, în zona de competență, un cetățean indian care a încercat să treacă ilegal frontieră din Ucraina în România, pe jos.

 În data de 25 iulie a.c., în jurul orei 20.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului - I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat, la aproximativ 50 m de frontiera de stat, un cetățean de origine afro-asiatică care se deplasa pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării.

Persoana în cauză nu vorbea limba română și nu își justifica prezența în zonă, fapt pentru care a fost dusă la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățean indian, în vârstă de 32 de ani.

Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, pe jos, întrucât dorea să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la finalizare se vor lua măsurile legale ce se impun.foto:arhiva

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire