Un DERBY fară miză! HCM Baia Mare – CSM București mâine de la ora 18.00

Romania's goalkeeper Paula Ungureanu celebrates her saving during the Main Round I match Spain vs Romania of the 2014 Women's European Handball Championships in Debrecen, Hungary, on December 15, 2014 .  AFP PHOTO / ATTILA KISBENEDEK
Romania’s goalkeeper Paula Ungureanu celebrates her saving during the Main Round I match Spain vs Romania of the 2014 Women’s European Handball Championships in Debrecen, Hungary, on December 15, 2014 . AFP PHOTO / ATTILA KISBENEDEK

HCM Baia Mare și CSM București deschid mâine, de la ora 18.00, ultima etapă din Liga Națională, sezonul 2015/2016. Partida este strict una de palmares, dat fiind că situația ambelor echipe este clară: HCM cucerește medaliile de argint și titlul de vicecampioană națională (distincțiile urmând a fi primite de băimărence la finele jocului), în timp ce gruparea din capitală este pentru a doua oară consecutiv campioana României.

HCM a acumulat 69 de puncte, pierzând până la această oră două partide (la CSM în tur și la Corona în retur), meciuri care s-au dovedit a fi fatale, dat fiind că echipa din capitală, adversara băimărencelor la locul 1, nu a făcut niciun pas greșit. În urma înfrângerii suferite la Brașov, distanța dintre cele două candidate pentru titlul național a crescut la șase puncte, destinația medaliilor de locul 1 devenind astfel clară încă înainte de mult așteptata confruntare directă dintre HCM și CSM.

Bucureștencele și-au primit deja medaliile și tricourile de campioane, în timp ce băimărencele vor primi distincțiile pentru locul 2 la sfârșitul jocului de mâine. Un joc care, deși era la un moment dat cel mai așteptat al campionatului, a devenit unul fără miză. Cel mult s-ar putea vorbi despre o miză de orgoliu, dar nici acesta nu pare a fi un subiect valid câtă vreme echipa antrenorului Aurelian Roșca este decimată de accidentări (Geiger, Nechita, Ungureanu, Szucs, Pineau, Tănăsie și Jezic fiind jucătoarele cu probleme). Partida are, în aceste condiții, doar o conotație sentimentală, fiind ultima din campionatul 2015/2016.

Campioana ajunge azi în Baia Mare, via Cluj, pe același traseu plecând spre București imediat după meciul de mâine seară.

Suporterii sunt așteptați la meci pentru a fi alături de jucătoare în ultima confruntare a Ligii Naționale și la festivitatea de premiere.

Jocul va fi arbitrat de Diana Florescu (Argeș) și Anamaria Stoia (București), observator FRH fiind Gheorghe Năsturel (Caraș Severin).

sursa:hcmbaiamare.ro

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.