Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un feribot cu 140 de pasageri la bord s-a scufundat. Operaţiune de salvare dramatică: mai multe persoane au murit

Un feribot cu 140 de pasageri la bord s-a scufundat. Operaţiune de salvare dramatică: mai multe persoane au murit

Autorităţile indoneziene au lansat marţi o operaţiune pentru a salva aproximativ 140 de pasageri de pe un feribot care s-a scufundat în largul coastei Insulei Sulawesi, accidentul soldându-se cu cel puţin patru morţi, au anunţat surse oficiale citate de Reuters.

Acest ultim dezastru s-a produs după scufundarea luna trecută a unui feribot supraaglomerat în Lacul Toba din această ţară din Asia de Sud-Est, unul dintre cele mai adânci lacuri vulcanice din lume, făcând aproape 200 de morţi.

Cel puţin patru morţi au fost confirmaţi în incidentul de marţi, potrivit postului TVOne, care citează oficiali locali.

La bord erau şi vehicule când feribotul s-a scufundat şi nava era aproape de ţărm, potrivit presei locale.

Nu era clar cât de mulţi oameni au fost salvaţi şi imaginile televiziunilor arătau zeci de pasageri în apă purtând jachete de salvare.

În Indonezia au loc frecvent scufundări de nave, în condiţiile în care regulile de bază privind siguranţa nu sunt respectate şi vasele sunt supraîncărcate.

După scufundarea de luna trecută, una dintre cele mai letale catastrofe în aproape un deceniu, operaţiunile de căutare şi eforturile de salvare care au durat două săptămâni au localizat vasul la o adâncime de 450 de metri, cu victimele prinse înăuntru, dar dificultăţile tehnice şi logistice au forţat anularea recuperării lor.

Feribotul KM Sinar Bangun, supraîncărcat, s-a scufundat pe vreme rea în Lacul Toba de pe Insula Sumatra, pe 18 iunie. Circa 192 de persoane sunt date dispărute şi se crede că majoritatea au rămas prinse în interior în timp ce vasul s-a scufundat.

Numărul estimat al persoanelor date dispărute arată că feribotul a fost supraîncărcat de aproape cinci ori mai mult decât capacitatea sa. El transporta de asemenea zeci de motociclete, au declarat oficiali şi supravieţuitori.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire