Un site ARAB dezvăluie „planul DIABOLIC” din spatele crizei refugiaților: Țările bogate din Golf finanțează imigrația

Afluxul de refugiati in Europa nu a aparut peste noapte, cum ar parea la prima vedere. Acesta ar fi un plan bine pus la punct de catre tarile arabe – in special de catre monarhiile din Golf, care nu au primit pana acum niciun refugiat din tari afectate de conflicte cu gruparea jihadista Stat Islamic sau alte grupuri teroriste, dezvaluie site-ul televiziunii Al Jazeera.

no

De la inceputul acestui an, aproximativ 340.000 de persoane refugiate in special din Siria si Irak au ajuns pe continentul european. Pare un numar foarte mare de migranti, dar reprezinta numai 0,045% din totalul de 740 de milioane de locuitori, cat are continentul nostru.

In contrast cu aceste cifre, Turcia este de departe „foarte primitoare”, daca ne gandim ca numai 1,8 milioane de refugiati in aceasta tara provin numai din Siria. Tot in randul tarilor islamice primitoare se numara si Libanul, unde traiesc peste un milion de sirieni si chiar si Irakul, care desi este afectat de propriul sau razboi intern a reusit sa gazduiasca peste 200.000 de refugiati, relateaza Al Jazeera, post de televiziune care isi are sediul in Qatar si este sponsorizat de regatul qatariot.

Qatarul nu a primit pana acum nici macar un „refugiat”, si nici celelalte tari din Golf, potrivit unui raport al Amnesty International. Toate tarile din regiune – Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita, Kuweit si Bahrain – au primit ZERO refugiati sirieni.

Ce le impiedica? Este tocmai un plan secret care se afla in spatele recentelor migratii in masa, la cote fara precedent, ale imigrantilor catre Europa, prin care Qatarul ar putea da o lectie de politica, potrivit Al Jazeera.

Originea panicii din Orientul Mijlociu este gruparea jihadista Stat Islamic, care a declarat ca va lupta pentru infiintarea unui mare mare califat si ii va starpi pe toti „paganii”, adica pe toti cei care nu se vor alatura gruparii si nu vor adera la Islam. Fenomenul actualei migratii masive intercontinentale este rezultatul unui plan si a unei propagande foarte bine puse la punct, iar migratia spre Europa face parte din strategia Statului Islamic.

Dar pe cat de profesionisti si de bine organizati sunt jihadistii, pe atat de nonprofesioniste sunt altele, mai precis acelea de care profita islamistii. Chiar si din fotografiile care apar in media se pot trage invataturi despre strategia islamista. De pilda, o imagine cu o femeie „singura”, care tine un copil in brate, in spatele unui gard de sarma ghimpata peste care nu poata sa treaca…

In realitate, aceste imagini cu „refugiati disperati” sunt imaginile unor bande musulmane bine organizate. Spectacolul refugiatilor este bine regizat, iar liderii retelelor isi fac semne pe la spate unii altora. Pana cand si copiii fotogenici sunt tinuti in standby pana apare vreun reporter occidental ca sa ii fotografieze si sa-i filmeze. In goana dupa senzational, presa occidentala se lasa pacalita si scrie reportaje dupa reportaj despre „drama” refugiatilor, care mai de care mai lacrimogene.

Din toata aceasta „ecuatie”, planul „diabolic” prinde contur. Iata principale puncte ale planului diabolic conturate de Al Jazeera:

– Utilizarea banilor din Qatar si Arabia Saudita pentru a cumpara politicieni occidentali si jurnalisti care sa tina astfel granitele Europei deschise.

– Utilizarea acestor bani pentru finantarea Statului Islamic in scopul de a provoca haos si valuri de imigranti in Europa

– Folosirea bani pentru radicalizarea comunitatilor musulmane din Occident si crearea unei Fratii Musulmane care sa se revolte.

– Folosirea fortelor militare sa fie platita din acesti bani pentru a lupta de partea musulmana si, in final, CUCERIREA EUROPEI!

Potrivit Al Jazeera, in tot acest plan, jihadistii sunt doar „talpa” militara, iar Qatarul si Arabia Saudita ar fi de fapt „Nasii” terorii islamiste.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.