Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un șofer a ajuns în arestul poliției după producerea unui accident rutier. Avea peste 4 grame de alcool în sânge

Un șofer a ajuns în arestul poliției după producerea unui accident rutier. Avea peste 4 grame de alcool în sânge

Aseară, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, sub coordonarea procurorului, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat care, deplasându-se cu un autoturism în stare de ebrietate, a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că bărbatul, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, stabilindu-se o alcoolemie de 4.98 g/l alcool pur în sânge

Ulterior, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș, iar în cursul zilei urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii au întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire