Un şofer în vârstă de 23 de ani, care venea din Maramureş, a intrat într-un stâlp aflat pe scuarul care despărţea cele două sensuri de mers, l-a acroşat, apoi a tras de volan şi a pierdut controlul mastodontului. A distrus nouă maşini parcate, un stâlp de electricitate şi un gard.

Un şofer de TIR a făcut ravagii într-o parcare din Argeş. Bărbatul a pierdut controlul volanului şi a distrus nouă autoturisme.
"Am agatat scuarul cu stalpii ia care erau acolo neiluminati. Nu i-am vazut. Am dat cu partea stanga de la cabina si am pierdut controlul volanului. A fost si ud si un pic de ceata", a povestit soferul.
Potrivit România TV, poliţiştii l-au amendat pe şoferul TIR-ului cu 630 de lei pentru că avea viteză. Tânărul spune însă că a făcut accidentul pentru că drumul nu era iluminat.
Pagubele sunt însemnate, iar cel mai probabil reparaţiile vor fi suportate de firma de asigurări la care şoferul avea încheiată poliţa.























