Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un tânăr băimărean a ajuns în arestul poliției pentru furt calificat. Ce valoare are prejudiciul produs de acesta?

Un tânăr băimărean a ajuns în arestul poliției pentru furt calificat. Ce valoare are prejudiciul produs de acesta?

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, după ce au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din locuință, și au demarat activități specifice în vederea identificării autorilor și luării măsurilor legale.

Fapta a fost sesizată miercuri, în jurul orei 09.30. Primele verificări au relevat faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-un imobil și au sustras mai multe articole vestimentare și un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

Ieri, 24 octombrie, în urma documentărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un băimărean de 31 de ani, bănuit de comiterea activității infracționale. În baza probatoriului administrat de polițiști, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire