Un tânăr de 15 ani din Borşa şi-a distrus viitorul. Este cercetat penal, după o plimbare prin oraş !!!

politistiLa Borşa poliţiştii au identificat un tânăr de 15 ani, care se deplasa pe cu un autoturism pe strada Florilor din localitate. Verificările efectuate au relevat că cel în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie iar autoturismul condus nu avea asigurarea de răspundere civilă valabilă.

Tânărul este acum cercetat pentru conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar persoana care i-a încredinţat vehiculul este cercetată pentru comiterea infracţiunii  de încredinţarea  unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere unei persoane care nu posedă permis.

VEZI: BAC-ul fraudat în centrele de examen din Borșa și Vișeu?!

Poliţiştii maramureşeni au continuat ieri, 11 iulie, activităţile suplimentare pentru perioada 10 – 12 iulie în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi menţinerii ordinii şi liniştii publice pe raza judeţului.

De asemenea, poliţiştii rutieri au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi vătămare corporală din culpă.

Ieri, 11 iulie, 113 poliţişti în colaborare cu reprezentanţi ai altor instituţii au acţionat pe raza judeţului Maramureş pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat 29 de acțiuni specifice muncii de poliţie, în cadrul cărora au fost executate peste 100 de  controale în pieţe, târguri, baruri şi alte locuri de interes operativ şi au fost verificate 30 de societăţi comerciale.

În urma acţiunilor efectuate, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni, au aplicat 268 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 72 475 lei şi au confiscat bunuri de aproximativ 1000 de lei.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice care au acţionat pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul comerţului, au constatat două infracţiuni de contrafacere privind mărcile şi indicaţiile geografice. În incinta unei societăţi comerciale din Baia Mare, poliţiştii au identificat mai multe articole de îmbrăcăminte, în valoare de 2 800 de lei, care prezentau indicii de contrafacere. Bunurile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Pentru siguranța rutieră a participanţilor la trafic, polițiștii rutieri au desfășurat activități în cadrul cărora au verificat mai multe autovehicule şi au întocmit în şapte cazuri, dosare penale ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Pe raza localităţii Câmpulung la Tisa, poliţiştii au depistat un tânăr de 22 de ani din comuna Golăeşti, judeţul Iaşi, care se deplasa cu un autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

foto:arhiva

 

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. E tanar copilu se poate reabilita,ce viitor si-a pirdut copilu,unde va-ti cautat

  2. asta nu mai are pile?sau ce sa intamplat?nu le- dat de o ciorba la militieni…da retul care circula fara permis si au pile de ce nu ii vede nimeni?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.