Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Un tânăr din Baia Mare care conducea fără să deţină permis, reţinut pentru 24 de ore

Un tânăr din Baia Mare care conducea fără să deţină permis, reţinut pentru 24 de ore

Un tânăr din Baia Mare care conducea fără să deţină permis, reţinut pentru 24 de ore

Ieri, polițiștii din Baia Mare au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 30 de ani, care o comis o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Acesta  a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din municipiu, a ignorat semnalele regulamentare de oprire ale polițiștilor, continuându-şi deplasarea până pe strada Universității, unde a fost ajuns și blocat.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că tânărul de la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. În baza probatoriului administrat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

De asemenea, în acest week-end , polițiștii au depistat în trafic alţi doi bărbați de 40 și 20 de ani, care au comis infracţiuni rutiere. Aceştia, fie au consumat alcool înainte de a urca la volan, fie nu deţineau permis de conducere.  În toate cazurile s-au întocmit dosare penale și se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măpsuri legale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire