Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Unde vor fi prezenți jandarmii maramureșeni în acest week-end?

Unde vor fi prezenți jandarmii maramureșeni în acest week-end?

Jandarmii montani maramureșeni sunt la datorie și asigură măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive specifice sezonului de iarnă din acest sfârșit de săptămână.

   Începând de sâmbătă și până duminică, jandarmii montani de la Borșa asigură măsurile de ordine publică pe timpul evenimentului ,,Bucurie în mișcare” care se desfășoară pe Pârtia Olimpică Borșa. În celelalte patru staţiuni montane de la Cavnic, Șuior, Țibleș și Valea Vaserului prevăzute cu posturi montane, jandarmii sunt la datorie și acţionează pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate.

  De asemenea, jandarmii maramureșeni, alături de polițiști de frontieră, pompieri, polițiști,  de reprezentanții Biroului pentru Imigrări al județului Maramureș, de autoritățile județene și locale, voluntari și reprezentanți ai societății civile, acționează în aceste zile în sprijinul persoanelor care au sosit în județul Maramureș, venind din Ucraina.

   Totodată, jandarmii maramureșeni participă la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrule mixte şi patrule de jandarmi în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza întregului judeţ. 

   Pentru un sfârşit de săptămână fără evenimente negative, recomandăm iubitorilor sporturilor de iarnă să nu coboare pe pârtiile de schi utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV 2  iar în cazul unui accident pe pârtia de schi sau când sunt martorii savârșirii unor fapte de natură antisocială, să se adreseze direct echipajelor de jandarmi montani din zonă sau să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență ,,112”.  

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire