Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ungaria anunță că RIDICĂ GARD la granița cu România

Ungaria anunță că RIDICĂ GARD la granița cu România

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat că Budapesta are în vedere măsuri suplimentare de protecţie a frontierelor, inclusiv ridicarea unui gard la frontiera dintre Ungaria şi România, dacă presiunile se vor intensifica ca urmare a creşterii numărului de migranţi care sosesc pe ruta Balcanilor de Vest, menţionând că au loc consultări în legătură cu această chestiune cu guvernul român, relatează luni MTI.

Presiunea exercitată asupra frontierelor Europei de către migranţii ilegali nu s-a redus şi singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme a fost luarea de măsuri stricte de protecţie a frontierelor de către Ungaria, printre care construcţia unui gard la graniţa sa de sud, a mai spus ministrul de externe ungar, scrie agerpres.ro.

Mai mult de 50.000 de migranţi ilegali au intrat ilegal până în prezent în Italia în acest an, cu 47% mai mult decât în aceeaşi perioadă în 2016, iar numărul migranţilor ilegali care au intrat în România a crescut cu 70%, ajungând la 1.054, în aceeaşi perioadă, a spus Peter Szijjarto într-o conferinţă de presă.

Szijjarto a menţionat mai mulţi factori despre care el a sugerat că ar putea juca un rol în posibila creştere a presiunii migratorii asupra Europei în următoarele luni.

Acordul încheiat de Uniunea Europeană cu Turcia privind migraţia este fragil pentru că deşi Bruxellesul 'i-a dat preşedintelui turc sarcina să asigure securitatea continentului' european, cu toate acestea liderii UE continuă să critice Turcia, a spus oficialul ungar.

Situaţia politică din Macedonia este instabilă şi este dificil de văzut dacă conducerea ţării va fi în măsură sau va dori să menţină măsurile existente de protecţie a frontierelor, a adăugat el.

Totodată, şeful diplomaţiei ungare a criticat Bruxellesul pentru 'exercitarea de presiuni' asupra ţărilor care fie au rezolvat problema migraţiei prin instituirea de măsuri pentru contracararea ei sau au elaborat un plan pentru rezolvarea acesteia.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire