Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ungaria FIERBE: Manifestație de amploare, la Budapesta, împotriva lui Viktor Orban VIDEO+FOTO

Ungaria FIERBE: Manifestație de amploare, la Budapesta, împotriva lui Viktor Orban VIDEO+FOTO

Câteva mii de persoane au manifestat duminică seara la Budapesta în sprijinul Uniunii Europene (UE) şi contra premierului ungar, Viktor Orban, criticat de către UE pentru nerespectarea libertăţilor, transmite AFP.

Circa 3.000 de persoane s-au reunit pe malul Dunării unde au ascultat discursuri ale reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale (ONG), centrate pe trei teme: protecţia presei libere, a ONG-urilor şi a Universităţii Central-Europene (CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros, scrie agerpres.ro.

La finalul discursurilor, mulţimea a plecat în marş spre clădirea parlamentului, aflată la câţiva kilometri, escortată de maşini de poliţie şi de alte vehicule ale protestatarilor.

"Democraţie!", "Libertate pentru Ungaria", "Libertate pentru Universităţi" au scandat manifestanţii. În mulţime, erau vizibile multe steaguri ale UE, precum şi numeroase afişe ce ironizau şi denigrau remarcile lui Viktor Orban faţă de George Soros.

Sâmbătă, o altă manifestaţie a avut loc la Felcsut (40 km vest de Budapesta), în fieful lui Viktor Orban, pentru a atrage atenţia asupra corupţiei masive devenite, potrivit organizatorilor, citaţi de AFP, curentă în Ungaria. Evenimentul a fost iniţiat de către deputaţi ai opoziţiei şi partidul-parodie MKKP (Partidul Câinelui cu Două Cozi), care ironizează deschis campania mediatică a guvernului ungar contra UE.

Parlamentul European a votat miercuri o rezoluţie în favoarea invocării Articolului 7 împotriva Ungariei, pentru "încălcarea gravă a valorilor" europene. Aplicarea acestui articol a mai fost cerută în trecut pentru a sancţiona politicile premierului Viktor Orban, dar nu s-a ajuns niciodată la suspendarea dreptului de vot, măsură pentru care este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre ale UE.

Instituţiile europene sunt nemulţumite de unele politici promovate de premierul Orban, respectiv modificările legislative ce privesc politica de azil pentru refugiaţi, organizaţiile nonguvernamentale şi educaţia.

La sfârşitul lunii martie în Ungaria a intrat în vigoare o lege care prevede că migranţii care sosesc la graniţele ţării trebuie să înainteze cererile de azil în aşa-numitele zone de tranzit, unde vor rămâne în regim închis până când vor primi un răspuns la cererea formulată.

De asemenea, parlamentul de la Budapesta a adoptat la începutul lunii aprilie o lege care vizează Universitatea Central-Europeană (Central European University - CEU), creată la Budapesta de George Soros. Această instituţie riscă să fie închisă sau mutată într-o altă ţară, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute în actul normativ.
La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul de guvernământ, Fidesz, a prezentat parlamentului un proiect de lege care prevede că ONG-urile ce beneficiază de finanţare din afara ţării trebuie să se înregistreze ca 'organizaţii susţinute din străinătate', iar acest proiect se află în prezent în dezbaterea legislativului.

Guvernul de la Budapesta a iniţiat la începutul lunii aprilie şi o consultare populară în care cere cetăţenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire