Utilizarea telefoanelor mobile de către elevi are unele beneficii. Află care sunt acestea!

Copiii din ziua de azi fac parte din generația digitală. S-au născut și trăiesc înconjurați de tehnologie și în plus se adaptează destul de ușor schimbărilor sau inovațiilor. Majoritatea au tendința de a petrece prea mult timp cu telefoanele, însă se recomandă utilizarea cu moderație și de preferat la nevoie. În orice este bun un echilibru. Oare este bine ca oricare elev să aibă propriul telefon?

Iată care sunt beneficiile utilizării telefoanelor mobile, de către elevi!

  • Micii elevi pot comunica ușor cu părinții, imediat după terminarea orelor sau în situații de urgență

Siguranța este primordială. Părinții pot lua legătura cu copiii lor, imediat după terminarea orelor, pentru a se întâlni cu ei sau pentru a-i ghida spre casă.  Bineînțeles, pot comunica prin intermediul telefonului de fiecare dată când nu sunt împreună, în situația în care copiii sunt singuri acasă, ori când sunt plecați singuri de acasă. Există și aplicații ce pot fi instalate pe telefoanele membrilor familiei, pentru localizare. 

  • Colegii de clasă pot comunica între ei

Cu ajutorul telefoanelor mobile, elevii pot comunica între ei în afara orelor de curs. Pot cere anumite lămuriri în legătură cu temele, își pot crea grupuri de lucru pentru diferite proiecte, pot comunica pur și simplu și astfel își pot întări legăturile de prietenie. 

În ultimul timp s-a discutat tot mai mult despre interzicerea telefoanelor în școlii pentru că distrag atenția și sunt folosite neadecvat. Cu toate acestea sunt situații sau părți ale lecției, când folosirea telefoanelor este necesară și chiar poate contribui la atragerea în activitate; astfel poate fi încurajată comunicarea între elevi, sau comunicarea elevi – profesori.

  • Elevii pot căuta informații pentru diferite proiecte pe internet, cu ajutorul telefoanelor

Telefonul mobil este la ora actuală un mic computer, cu numeroase aplicații și cu acces la internet. Orice informație este la îndemână, bineînțeles dacă știi să o cauți. Învățământul începe să se adapteze unei lumi în continuă schimbare și să pună accent pe căutarea informației, pe cercetare, pe creativitate. Un elev are nevoie să utilizeze internetul. Așadar, iată încă un motiv relevant pentru a-i achiziționa fiului sau fiicei tale un telefon, găsești o varietate de modele, pe altex.ro, de unde poți alege în funcție de specificațiile pe care le are sau în funcție de design. Copilul va fi mereu încântat să aibă un telefon la modă și cu  acces rapid la internet.

  • Pentru activitățile extracurriculare, copiii pot utiliza aplicația de muzică de pe telefon

Atunci când elevii merg într-o excursie, drumul de dus și de întors poate fi foarte distractiv, mai ales dacă toată lumea cântă. Un telefon și o boxă atașată pot face minuni pentru buna-dispoziție a tuturor.

  • Copiii pot găsi jocuri educative pe telefon

Pe internet există foarte multe jocuri educative, care ajută la dezvoltarea atenției, memoriei, gândirii etc. Important este ca jocurile să fie bine alese, fără secvențe agresive și accesate doar în mici pauze, astfel încât să nu ia din timpul efectuării temelor și nici să înlocuiască activitățile în aer liber.

Așadar, dacă telefonul este folosit cu moderație, putem spune că are doar beneficii. Copiii doar trebuie educați să folosească responsabil tehnologia.

 

Sursa foto: pexels.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.