Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș anunță actualizarea protocolului pentru vaccinul împotriva Papilomavirusului uman (HPV), pentru a facilita accesul la imunizare și a reduce riscul unor boli grave, precum cancerul de col uterin.
Noul protocol prevede:
Compensare integrală (100%) pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani;
Compensare de 50% pentru femeile cu vârste între 27 și 45 de ani.
De asemenea, sunt prevăzute situații speciale prin care persoanele care împlinesc 27 sau 46 de ani după prima doză pot finaliza schema completă de vaccinare.
Vaccinarea HPV este o măsură esențială de prevenție, contribuind la scăderea riscului de cancer și la protejarea sănătății publice.























