Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

VESTE-BOMBĂ pentru TOȚI ȘOFERII. E lege! SE PRESCRIE AMENDA

VESTE-BOMBĂ pentru TOȚI ȘOFERII. E lege! SE PRESCRIE AMENDA

VESTE-BOMBĂ pentru TOȚI ȘOFERII. E lege! SE PRESCRIE AMENDA

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Potrivit legii, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie, scrie News.ro.
Masini

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, un decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, anunţă News.ro.

Unul dintre articolele legii prevede că aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Aceeaşi lege prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 6 februarie, în calitate de for decizional, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei.

"Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei", a declarat atunci deputatul PNL Lucian Bode.
sursa:economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire