Veste-bombă pentru toţi şoferii

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit și benzina și motorina, ieri, cu 5 bani pe litru, potrivit datelor analizate de noi. De la începutul lunii prețurile au scăzut cu până la 11 bani pe litru.

Petrom a ieftinit și benzinele și motorinele vândute în stațiile de distribuție ale companiei cu 5 bani pe litru, ieri. În cea mai ieftină benzinărie a companiei din Capitală, cea de pe Șoseaua Alexandriei, care potrivit aplicației Monitorul Prețurilor, administrată de Consiliul Concurenței, este și cea mai ieftină din București, benzina standard costă azi 5,46 lei litrul, după ieftinire. Prețul motorinei standard a scăzut și el, până la 5,69 lei pe litru, la aceeași stație, cel mai mic preț din București. Potrivit aceleiași surse, acest preț mai este la alte două benzinării din Buurești, operate tot de Petrom, Jiului și Petrom City

De la începul acestei luni, Petrom a redus, în total, prețul benzinei cu 10 bani pe litru, iar pe cel al motorinei cu 11 bani pe litru. Ieftinirile sunt cauzate de scăderea cotațiilor internaționale ale produselor petroliere. Astfel, în luna octombrie, acestea și au inversat trendul de creștere pe care l-au avut în septembrie.

La nivel european, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al prețurilor al Comisiei Europene, România are al treilea cel mai mic preț al carburanților, după Bulgaria și Polonia. La motorină situația este ceva mai proastă: România are abia al optulea cel mai mic preț din UE. Taxele reprezintă, la noi, 53% din prețul unui litru de benzină și 49% dintr-un litru de motorină

Compania petrolieră administrează benzinăriile prin OMV Petrom Marketing, care opera, la sfârşitul anului 2018, o reţea de 794 de stații de distribuție pe piața regională a carburanților, sub două mărci, OMV și Petrom, acoperind România (564 de stații), Republica Moldova, Bulgaria și Serbia.

Sursa: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.