Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Veste bună pentru cei care vor să se pensioneze anticipat

Veste bună pentru cei care vor să se pensioneze anticipat

Persoanele care au plătit contribuţii (şi) în sistemele neintegrate sistemului public de pensii vor avea posibilitatea de a se pensiona anticipat, potrivit unui proiect de act normativ adoptat recent de senatori. În prezent, aceste persoane au dreptul doar la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş.

Pensionarea anticipată va fi disponibilă şi pentru persoanele care au plătit contribuţii în sistemele neintegrate sistemului public de pensii sau care au realizat stagiu de cotizare atât în sistemul public, cât şi în alte sisteme neintegrate acestuia.

"Între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate, de urmaş şi anticipată (inclusiv parţială)", prevede documentul adoptat de Senat.

În momentul de faţă, Legea pensiilor nu include şi posibilitatea obţinerii pensiei anticipate în cazul persoanelor care au plătit contribuţii (şi) în sistemele neintegrate sistemului public de pensii. Practic, dacă proiectul se va aplica, aceste persoane vor putea să ceară pensionarea anticipată (dacă au cotizat doar în alte sisteme) sau vor putea să cumuleze stagiile de cotizare pentru a obţine mai repede pensia anticipată (dacă au cotizat atât în sistemul public, cât şi în alte sisteme).

Potrivit avocatnet.ro, Senatul s-a pronunţat asupra proiectului în calitate de primă Cameră sesizată, astfel că votul final va aparţine Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.

Prevederile prezentate NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare,propunerea legislativă trebuie adoptată de Camera Deputaţilor, promulgată prin decret prezidenţial şi publicată în Monitorul Oficial.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire