Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Veste bună pentru profesori: Dascălii vor primi între 800 şi chiar 4.000 de lei fiecare

Veste bună pentru profesori: Dascălii vor primi între 800 şi chiar 4.000 de lei fiecare

Veste bună pentru angajaţii din sistemul de învăţământ preuniversitar. Sumele aferente hotărârilor judecătoreşti vor fi plătite în prima parte a lunii septembrie a acestui an, după ce în luna iunie sindicaliştii din învăţământ îşi făceau griji cu privire la lipsa banilor pentru aceste plăţi.

Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) atrăgeau atenţia asupra faptului că Inspectoratul Şcolar Judeţean nu are suficienţi bani pentru plata acestora, plată care ar fi trebuit realizată în luna iunie sau cel mai târziu în iulie.

La nivel naţional, Ministerul Finanţelor Publice este nevoit să suplimenteze cu aproximativ 600 milioane lei diferenţa dintre banii de care dispun inspectoratele judeţene în prezent şi ceea ce ar trebui să aibă în conturi. „Judeţul Iaşi dispune parţial de sume pentru plata hotărârilor judecătoreşti. Ar mai fi necesare aproximativ 21,7 milioane de lei pentru acoperirea integrală a sentinţelor”, a specificat Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP.

Plăţile vor fi efectuate conform angajamentelor asumate de către Guvern, iar banii vor ajunge în toate buzunarele dascălilor până la sfârşitul lunii septembrie. dascălii ar urma să ia sume ce ajung şi până la câteva mii de lei, pentru cei cu grade şi vechime. "Minimul ar fi între 800 -900 de lei, iar maximul cred că poate ajunge la 3.500 - 4.000 de lei. Din punctul nostru de vedere, am fi vrut ca plata să se facă mai rapid, într-o manieră mai transparentă, deoarece plata în timp lasă o urmă de nesiguranţă. Aceşti bani sunt bineveniţi, în condiţiile în care noi în luna septembrie nu primim nici un ban, poate doar cei care mai au de primit lichidările pe august. Iar aceşti bani vor veni toţi odată", a declarat Laviniu Lacusta, presedintele USLIP.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire