Veste bună pentru TOATĂ ROMÂNIA. Câştigăm BANI

baniDacă BCE continuă politica de relaxare monetară în ședința de joi, 10 martie, leul s-ar putea aprecia la sfârșitul săptămânii. O altă ședință de politică monetară, cea a BNR, ar putea aduce un trend divergent în regiune, prin intenția anunțată de majorare a dobânzilor la depozite. Și aici, însă, efectul ar fi tot o apreciere a leului.

Banca Centrală Europeană (BCE) va avea pe 10 martie şedinţa în care va discuta despre programul de relaxare monetară din spaţiul european, iar majoritatea analiştilor se aşteaptă la măsuri de relaxare a politicii monetare. Aşteptările în creştere au dus la deprecierea monedei europene în faţa celorlalte valute. Inclusiv moneda noastră națională a prezentat un ușor trend de apreciere în ultimele zile.

Așteptările analiștilor financiari merg către noi reduceri, dacă nu de rată a dobânzii de politică monetară măcar o reducere a ratei facilității de depozit, sau alte măsuri de stimulare a economiei luate de Banca Centrală. În acest caz, „scenariul analiștilor ING Bank ar trebui sa fie favorabil apetitului pentru risc și ar putea sprijini leul în a doua parte a săptămânii”.

Economistul șef al BCR, Radu Crăciun, este și el de părere că am putea asista la o ușoară apreciere a leului chiar dacă nu neapărat datorită deciziilor BCE. „Deciziile altor bănci centrale din regiune ar putea duce la întărirea leului. La noi nu se pune problema de deflație ca în Cehia sau Polonia. Noi ne uităm mai degrabă spre creșterile de dobândă, fapt care ar crea un diferențial de dobândă favorabil leului”. Acesta consideră că impactul deciziilor de politică monetară a BCE asupra României va fi unul limitat.

Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, vorbea de posibilitatea ca banca centrală să îngusteze spreadul dobânzilor la facilitățile acordate de BNR băncilor comerciale. Îngustarea intervalului ar echivala astfel, cu o ușoară creștere a dobânzilor la facilitatea de depozit și o eventuală scădere a dobânzilor la facilitatea de creditare. Următoarea ședință de politică monetară a BNR este pe 31 martie la trei săptămâni după cea din 10 martie a BCE.

BCE a menţinut dobânda de politică monetară în zona euro la minimul istoric de 0,05% în şedinţa din luna ianuarie, nivel la care staţionează din toamna anului 2014. De asemenea, a fost menţinută dobânda de facilitate de creditare marginală la 0,30% şi dobânda la depozite la minus 0,30%.

Sursa: economica.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.