Veste genială pentru profesori. Ce sumă de bani o să primească lunar, ca stimulent COVID-19

Profesorii ar putea primi o sumă considerabilă, ca stimulent COVID-19, pentru orele în care se află față în față cu elevii sau studenții lor.

Potrivit unui proiect de lege ce a fost inițiat de PSD și adoptat de Parlament, profesorii din învăţământul preuniversitar şi universitar ar putea primi un stimulent de risc în valoare de 2.000 de lei pe lună.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

Mai exact, propunerea legislativă prevede acordarea a 2.000 de lei lunar, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar.

ATP Motors ofera clientilor o gama variata de produse si servicii de calitate

De asemenea, măsura legislativă se referă și la personalul nedidactic şi auxiliar, căruia i-ar putea reveni suma de 1.500 de lei pe lună.

Aceste sume vor fi acordate, însă, doar pentru orele în care profesorii și personalul nedidactic și auxiliar lucrează la școală, în starea de urgenţă şi alertă. Sumele nu ar urma să fie impozitate.

Dacă acest proiect de lege va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis, ar urma să beneficieze de acești bani peste 220.000 de profesori şi aproximativ 70.000 de cadre auxiliare din Educaţie. Efortul bugetar ar fi de peste o jumătate de miliard de lei, lunar.

”Profesorii sunt în prima linie şi merită aceşti bani. Este un ajutor similar celui primit de medici care au totuşi şi echipamente de protecţie. Profesorii au numai o mască.

Trebuie precizat că aceste sume vor fi primite de cadrele didactice numai pentru orele în care acestea stau cu elevii faţă în faţă, nu şi atunci când se intră în scenariul roşu, cu ore în regim online”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, citată de Adevărul.

De asemenea, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, a declarat că acest stimulent de risc ar reprezinta o recunoaştere a pericolelor prin care trec profesorii, în contextul pandemiei de coronavirus.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că au fost înregistrate 2.466 de cazuri noi de coronavirus (COVID–19). Bilanțul total, de la începutul pandemiei, a ajuns la 182.854 de cazuri, în țară.

În total, s-au vindecat 132.082 de pacienți au fost declarați vindecați. Însă, alți 5.931 de pacienți cu COVID-19 au murit. Din totalul deceselor, 59 au fost raportate de duminică până luni.

În spitalele din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.296. Dintre acestea, 757 sunt internate la ATI – un număr record, de la începutul pandemiei de coronavirus, în România.

SURSA

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.