Noua lege RCA intrată în vigoare la sfârşitul lunii iulie, cu noul tip de bonus-malus, alinierea tarifelor la cea mai bună clasă de bonus şi concurenţa din piaţă, a condus la o scădere fără precedent a tarifelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule şi toate formele de proprietate. În cazul persosanelor fizice, reducerile pot ajunge şi la 50% faţă de tarifele practicate acum un an, când aveam preţuri reglementate.
Indiferent de faptul că vorbim despre persoane fizice sau juridice, maşini mari sau maşini mici şi oameni din categorii diferite de vârstă, tarifele RCA sunt mult mai mici în luna septembrie faţă de acum 6 luni, un an sau chiar un an şi jumătate. Practic, la ora actuală, tarifele RCA s-au redus pe clase de clienţi şi tipuri de maşini cu valori curinse între 18% şi 42%.
De exemplu, dacă analizăm tariful pe care îl primea o persoană juridică acum 6 luni pentru o autoutilitară de 3,5 tone din clasa de bonus B6, prima RCA era de 498,55 lei. Acum, prima de asigurare este de 397,59 lei. Ieftinirea este de peste 20%.
La persoane fizice, la un calcul pentru un şofer de 45 de ani, din Ilfov cu un autoturism de 1.390 cm3, clasă bonus B10, tariful RCA acum 12 luni era de 313,69 lei. La reînnoirea poliţei în noile condiţii de piaţă, bonusul se modifică la B8, iar prima suferă o reducere de peste 19%. Pentru un pensionar de 82 de ani din Ploieşti, care avea acum şase luni clasa de bonus B8 şi conducea tot o maşină de 1.390 de cm3, prima de asigurare a fost de 155,38 lei. La reînnoirea poliţei, cu aceeaşi clasă de bonus, prima a fost de 108,54 de lei, deci cu o reducere de peste 30%.
Alexandru Apostol, membru în consilul director al Uniunii Naţionale a Brokerilor din Asigurări (UNSICAR) şi director general Maxygo, ne-a declarat că, în ultimul un an şi jumătate, prima medie anuală RCA pentru poliţele care sunt încheiate de compania pe care o conduce, preponderent persoane fizice, a scăzut de la 440 de lei în mai 2016 la 280 de lei în august 2017.
Care este justificarea pentru aceste reduceri masive de preţ la o asigurare care a răsturanat preşedinţi şi vicepreşedinţi din piaţa asigurărilor?
Dorel Duţă, director Hobbit Broker de Asigurare şi membru în colegiul de coordonare al SALFIN (entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor în asigurări) explică această evoluţie a preţurilor prin cel puţin trei cerinţe noi impuse de noua lege RCA sau de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF): „noul sistem Bonus Malus, care încurajează recompensarea persoanelor prudente în trafic, printr-o clasă de bonus mult mai mare decât era înainte, de până la 50% faţă de 32% şi impunerea unui malus care poate merge până la 180%. Al doilea motiv se leagă de prevederea legală care permite şoferului cu mai multe maşini să plătească RCA pentru toate la cea mai bună clasă de bonus pe care o deţine, precum şi regulile mai transparente în privinţa costurilor şi modului de formare a tarifelor RCA impuse de ASF”.
În decembrie 2016, odată cu tarifele plafonate pentru poliţele RCA, sistemul bonus-malus a fost redus la opt categorii de bonus şi tot atâtea de malus. Acest sistem a adus o inadvertenţă în piaţă, permiţănd ca şoferii care aveau mai multe daune să aibă o mai mică penalitate de preţ, iar cei fără daune un bonus insignifiant.
Astfel, atât pentru bonus cât și pentru malus, diferenţele se opreau la 32%, plus sau minus, comparativ cu prima standard de bază. Cele opt clase de bonus şi opt de malus rămân şi după apariţia noii lei RCA. Ceea ce se modifică sunt procentele cu care preţul unei poliţe poate să scadă sau să crească în funcţie de comportamentul şoferului în trafic.
Sursa: economica.net