Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Veste proastă pentru utilizatorii de Android: cum ești forțat să-ți schimbi telefonul

Veste proastă pentru utilizatorii de Android: cum ești forțat să-ți schimbi telefonul

Începând de anul viitor, în funcție de cât de vechi îți este sistemul de operare Android de pe telefon, nu vei mai avea acces la o secțiune importantă din internet. Nu ți se vor mai încărca paginile web preferate, transformându-ți telefonul într-unul de vorbit.

De zece ani, se discută de fragmentarea platformei Android și, în tot acest timp, nu s-a rezolvat absolut nimic. Există în continuare terminale scumpe și foarte scumpe care sunt neglijate de producători în momentul în care vine vorba de actualizări.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

Degeaba dai 3000 de lei pe cel mai nou Samsung, Oppo sau OnePlus. În cel mai optimist caz, vei beneficia de 2 ani de actualizări majore sau o singură versiune de Android complet nouă. De partea cealaltă a baricadei, chiar și după 4-5 ani, Apple tot îți mai actualizează iPhone-ul cu funcții noi și soluții ale unor vulnerabilități de securitate.

ATP Motors ofera clientilor o promotie montaj anvelope de iarna

Dacă ești de părere că update-urile de Android reprezintă un moft și că un telefon merge și fără ele, vei fi dezamăgit să afli că realitatea este un pic mai complexă decât pare la prima vedere.

În consecință, toate terminalele mai scumpe sau mai ieftine care rulează Android 7.1.1 Nougat sau mai vechi nu vor mai putea să acceseze o mare parte a internetului începând cu septembrie 2021. Este vorba de toate site-urile care utilizează protocoale decente de securitate. Practic, nu vei mai putea să faci cumpărături online de pe telefon, nu vei mai putea efectua niciun fel de plăți, dar nici nu ți se vor mai încărca foarte multe site-uri de știri sau cu alt tip de conținut.

Conform celor de la Android Police, avertismentul pe marginea acestui subiect a venit de la Let`s Encrypt, autoritatea emitentă pentru certificate de securitate online. Partea interesantă este că nu site-urile respective vor refuza să se încarce pe telefoanele cu sistem de operare vechi, ci smartphone-uri cu Android 7.1.1 nu vor mai vrea să încarce pagini web securizate pentru că nu recunosc certificatul de securitate.

În final, din ianuarie 2021 vei întâmpina probleme majore de funcționalitate pe terminalele vechi, iar din 1 septembrie, nu se vor mai încărca deloc. O posibilă alternativă este să instalezi Firefox și să renunți să mai utilizezi browserul nativ de pe Android, dar nu se știe cât va mai funcționa și asta. Ca o notă de subsol, peste 31% dintre telefoanele cu Android active la această oră la nivel global vor fi afectate de vestea de mai sus.

SURSA

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire