VESTE ŞOC! Românii din Marea Britanie vor fi OBLIGAŢI să PLECE ACASA. VEZI de ce…
Un studiu realizat de Universitatea Oxford pentru publicația Financial Times investighează impactul regulilor de imigrare asupra muncitorilor UE din Regat, în cazul în care Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană. Potrivit datelor cercetării, majoritatea cetățenilor europeni care muncesc în Regatul Unit nu vor întruni condițiile pentru acordarea vizei de muncă, după un eventual Brexit.
Trei sferturi din cetățenii UE care lucrează în Regat nu ar îndeplini cerințele actuale pentru vize deoarece vor fi încadrați în aceeași categorie în care se află în prezent lucrătorii din afara UE, dacă Marea Britanie va părăsi blocul comunitar. Acest procent s-ar ridica la aproximativ 81, în conformitate cu noile reguli care au intrat în vigoare în luna aprilie, precizează Financial Times.
Potrivit Observatorului Migrației al Universității Oxford, pentru anumite sectoare de activitate, impactul ar fi chiar mai mare: aproape 94% dintre lucrătorii UE angajați în prezent în hoteluri și restaurante nu ar reuși să îndeplinească cerințele, iar 96% din cei care lucrează în agricultură, nu se vor încadra nici ei în noile reglementări. În alte domenii, inclusiv construcțiile, industria prelucrătoare, energie și transporturi, aproximativ trei sferturi din lucrătorii din UE nu ar avea drept de muncă și ședere în cazul în care ar trebui să se califice în conformitate cu normele în vigoare aplicate altor lucrători din afara Uniunii Europene. Chiar și sectoarele bancar și financiar – care includ firme de servicii profesionale și consultanți în management, precum și personalul de back-office și agenții de pază care lucrează pentru aceste companii, ar avea de suferit, cu 66% din lucrătorii din UE excluși.
Studiul arată că există peste 2,2 milioane de muncitori din UE în Marea Britanie, care reprezintă circa 6,6% din totalul forței de muncă. Conform datelor cercetării aproape 1,5 milioane de europeni vor fi nevoiți să plece din Regatul Unit dacă britanicii vor decide pe 23 iunie ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană. Numărul românilor care muncesc și trăiesc în Marea Britanie este estimat la peste 250.000, dar neoficial cifra trece de jumătate de milion. Dacă UK iese din Uniune, majoritatea dintre români nu se vor încadra pentru a obține vize de muncă.
numarul romanilor in MB este muult mai mare de 250k. approx 2.5 milioane sunt doar polonezi.
Brexitul nu se produce peste noapte….se va intampla in cativa ani timp in care legislatia actuala poate fi modelata in functie de cererea de peppiata fortei de munca…
Nu cred ca englezii au de gand „sa se joacede-a votatul’ – ca romanii. Ei deschid bine ochii atunci cand pun stampila .
E FOARTE BINE,TOT SE SPUNE CA E LIPSA MARE DE FORTA DE MUNCA IN TARA.SA SE SE ASIGURE SLARILE CAIN TOATE STATELE EUROPENE.GATA CU PROSTEALA ,DREPTURI EGALE ?DOAR ACASA A INTRAT VALUTA .NU LEI.?
TOT
spune ca e lipsa mare de forta de munca .la treaba ,salarii,cum sint in UNIUNEA EUROPEA,