VEȘTI BUNE! Românii din Diaspora pot acționa în JUDECATĂ angajatorii care nu-și respectă OBLIGAȚIILE

C1irca 3,5 milioane de cetățeni români și-au stabilit domiciliul ori se află temporar în străinătate în acest moment. Puterea comunității de români din afara granițelor s-a făcut simțită și cu ocazia alegerilor prezidențiale din toamna trecută. Oficial, mai bine de 625.000 de români muncesc în Italia, peste 250.000 de români muncesc în Spania, în jur de 125.000 de români muncesc în Marea Britanie, iar în Irlanda muncesc în jur de 28.000 de români.

Există însă și numeroși români care muncesc fără forme legale, iar angajatorii nici nu se sinchisesc să le respecte drepturile. În această săptămână, Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European a adoptat însă o hotărâre în favoarea acestora. “Începând de acum, cei peste 3,5 milioane de români care muncesc în țări străine au o șansă în plus să le fie apărate drepturile atunci când muncesc în baza unui contract de muncă și nu sunt plătiți.

Conform celor de la nasul.tv, prin raportul adoptat astăzi în Comisia de Afaceri Juridice privind cererile cu valoare redusă, s-a deschis posibilitatea ca cetățenii, atunci când nu sunt plătiți, să se poată întorce acasă în România, de unde să facă procedurile judiciare împotriva firmei rău- platnice. Înainte vreme erau obligați să rămână în țara respectivă și să acționeze în judecată acolo firma respectivă. Ceea ce presupunea cheltuieli mari cu avocații din țara respectivă, cu chiria sau cu deplasările. De exemplu, vecinul dumneavoatră lucrează în Italia la o firmă.

Deși are contract de muncă, la un moment dat firma nu îl mai plătește. Pentru a-și recupera banii, trebuia ca acesta să stea în Italia și să acționeze în instanță firma. După modificarea Regulamentului însă, acesta va avea posibilitatea de a se întoarce în România și să facă toate procedurile împotriva firmei de aici. Adoptarea acestor modificări nu au fost ușoare. Din păcate, grupul politic din care fac parte nu a fost de acord cu mine dimpotrivă, au fost foarte vehemenți împotrivă. Și este greu când ai propriul grup împotrivă. Am fost tentat să renunț deoarece nu prea s-a întâmplat ca cineva să reușescă în astfel de condiții! Am reușit să rup doar votul Bulgariei din grup. Și nu înțeleg de ce. Știu doar că sunt extrem de supărați pe mine pentru că am colaborat cu socialiștii pe acest subiect. Știu că nu se prea face așa ceva, dar interesele celor 3,5 milioane de români din diaspora au fost mai importante decât interesul grupului politic. Iar de colaborat, am colaborat și cu extremiștii din PE, cu Verzii și Conservatorii sau cu Liberalii. A fost și pentru mine o experiență interesantă! Nu este foarte ușor să îi faci pe reprezentanții a 27 de state să înțelegă problema celor 3,5 milioane de români.

Care de fapt era și problema lor și le-am explicat asta. Și spun acest lucru deoarece în acest fel se va combate și evaziunea fiscală și munca la negru. Puțini vor mai fi cei care vor accepta să lucreze în străinătate fără un contract de muncă, știind că se pot întoarce acasă și să îl folosească după cum în aceste condiții puține firme își vor mai permite să îi batjocorescă pe muncitorii români, neplătindu-i pentru munca prestată! Poate unii vor spune: «Bine, bine, este vorba doar de 3,5 milioane de români. Nu e cine știe ce!». Să nu uităm însă că acești oameni, care sunt umiliți și batjocoriți, poate pentru simplul fapt că sunt români, trimit sume imense din străinătate în țară, stau departe de familie, de copiii lor, de părinți. Cu sacrificii imense! Iar din păcate, din țară, de la autorități, nu primesc nici o vorbă bună sau măcar un drept la vot!”, a explicat europarlamentarul român Daniel Buda.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.