Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Veşti proaste pentru şoferi. POLITIA a scos toate radarele din dotare pe drumurile naţionale!!

Veşti proaste pentru şoferi. POLITIA a scos toate radarele din dotare pe drumurile naţionale!!

Direcţia rutieră a scos toate radarele din dotare pe drumurile naţionale pentru a-i depista pe cei care apasă prea tare pedala de acceleraţie grăbindu-se să ajungă la destinaţiile unde au ales să-şi petreacă weekendul.

Ca la fiecare sfârşit de săptămână pe perioada verii, zeci de mii de români pornesc în weekend spre munte, dar mai ales spre mare. Astfel, deşi sezonul estival nu a început oficial, pe Autostrada Soarelui traficul rutier este destul de aglomerat, astfel că Poliţia Rutieră a luat măsuri speciale.

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea infracţiunilor legate de nerespectarea regimului legal de viteză, Brigada Rutieră a amplasat pe A2 mai multe radare, în cascadă, pentru depistarea şoferilor care gonesc cu peste 130 km/h, cât este viteza maximă legală pe Autostrada Soarelui. În premieră, oprirea autovehiculelor depistate că au depăşit viteza legală se va face din mers, cu sprijinul motocicletelor.

La scurt timp de la începerea acţiunii, poliţiştii au aplicat deja mai multe amenzi, întrucât s-a dovedit că foarte mulţi şoferi fiind tentaţi să apese prea tare.

Un şofer bucureştean surprins de aparatul radar rulând cu 188 km/h a rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile şi s-a ales şi cu o amendă consistentă. Alţi trei vitezomani au scăpat ca prin urechile acului de suspendarea permisului, după ce au rulat "doar" cu 179 km/h, adică depăşind cu mai puţin de 50 km/h limita legală de viteză, dar vor plăti şi ei scump pentru graba de a ajunge la destinaţie.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră recomandă şoferilor să respecte limitele legale de viteză, să păstreze distanţa regulamentară faţă de maşinile din faţă şi să poarte centura de siguranţă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire