Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut joi noaptea de DNA pentru trafic de influenţă!

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut joi noaptea de DNA pentru trafic de influenţă!

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut joi noaptea de DNA pentru trafic de influenţă!

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iulie 2016 , a inculpatului

OLTEANU BOGDAN, la data faptei preşedinte al Camerei Deputaţilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.

Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 iulie 2016, inculpatul Olteanu Bogdan urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire