Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că, în materie de fonduri europene, la finalul anului 2014, România va ajunge la un grad de absorbţie ‘de peste 50 % ‘.
‘Putea fi şi mai bine, dar, cred că da, locul 11 din 28, după experienţele proaste pe care le-am avut din 2007, e un lucru bun. Şi faptul că putem accesa, repet, atât ce a mai rămas din perioada 2007-2013, cât şi deja alocările pentru România reprezintă un lucru foarte bun’, a apreciat premierul.
‘Dacă în ceea ce priveşte POSDRU, POSCCE, POR, toate celelalte programe, nu avem niciun fel de emoţie, în continuare cele două programe la care trebuie să punem presiune sunt Programul de Transport şi Programul de Mediu, acolo unde s-au încheiat contractele, dar, din cauza procedurilor şi din cauza incapacităţii unor companii de a realiza proiectele pe care le-au câştigat, avem întârzieri şi sper să reuşim să recuperăm cât mai mult, dacă nu tot, din ceea ce s-a pierdut în perioada 2007-2012′, a spus premierul.























