Victor Ponta și-a lansat candidatura la Președinție

Premierul Victor Ponta și-a lansat, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidențiale, în cadrul unui eveniment desfășurat pe Arena Națională, în prezența a câtorva zeci de mii de oameni.

Evenimentul de lansare a candidaturii a debutat cu piesa „Noi simțim la fel” interpretată de Lidia Buble și Adrian Sână. Președintele PSD, Victor Ponta, împreună cu soția sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, și-au făcut intrarea în Arena Națională însoțiți de premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, președintele PC, vicepremierul Daniel Constantin, președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea. Pe scenă, alături de Ponta, s-au mai aflat sâmbătă Ecaterina Andronescu, Titus Corlățean, Rovana Plumb, Valeriu Zgonea, Lia Olguța Vasilescu, Dan Șova, Gabriela Firea, Corina Crețu, Gabriela Szabo, Mihai Sturzu.

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a fost primul care a susținut un discurs pe scena uriașă amplasată în centrul arenei. El s-a declarat încrezător în șansele lui Victor Ponta de a deveni președintele țării, afirmând că, de data aceasta, vor juca acasă și nu în deplasare ca la referendum.

„Am venit aici să spunem țării noastre cât de mult o iubim și să-i oferim un președinte demn de ea și sper că în noaptea de 16 noiembrie, după ce numărăm toate voturile, să putem spune cele 3 cuvinte: Victor Ponta — președinte. Suntem pe arena echipei naționale, arena României, unde românii au jucat mereu acasă, aici începem campania electorală și de data aceasta vom juca la noi acasă, nu mai jucăm în deplasare, cum am jucat la referendum, vom juca la noi, unde Victor Ponta va câștiga la vot și nu la masa verde, acum vine revanșa celor 7,4 milioane de români”, a spus Dragnea.

Au urmat mesajele video de susținere a lui Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni transmise de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, vice-cancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, președintele grupului S&D din Parlamentul European, Gianni Pittella, și de premierii Belgiei, Serbiei, Slovaciei, Cehiei, Georgiei, Albaniei.

De asemenea, un mesaj de susținere a candidaturii lui Ponta la alegerile prezidențiale a venit și din partea premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă. ”În numele Republicii Moldova salut și susțin candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale și sunt convins că prima destinație externă a lui Victor Ponta ca președinte al României va fi la Chișinău”, a spus Leancă.

Printre cei care au mai transmis mesaje video de susținere pentru Victor Ponta s-au mai numărat lideri și miniștri PSD, actorii Radu Beligan și Marius Bodochi, fostul portar al echipei Steaua Helmuth Duckadam.

Prezent la eveniment, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că România are nevoie de un „altfel” de președinte, exprimându-și convingerea că Victor Ponta este „omul care trebuie” pentru această funcție.

„România are nevoie de un altfel de președinte, care să-și iubească țara și poporul, un președinte cu echilibru și înțelepciune, bun simț, educat și care să înțeleagă nevoile semenilor săi. (…) Eu unul am credința certă, fără dubii, că Victor Ponta este omul care ne trebuie și în general țara are nevoie”, a afirmat Oprescu.

El i-a transmis lui Ponta că atunci când va ajunge la conducerea țării să nu uite să fie de partea celor „cârmuiți”. „Să nu uiți când vei ajunge la conducerea acestei țări, când vei depune jurământul, (…) călăuza să-ți fie — să fiu mereu de partea celor cârmuiți”, a spus Oprescu.

După discursul lui Oprescu, pe scenă a urcat premierul Victor Ponta, în aplauzele celor prezenți pe Arena Națională. Ponta a făcut un apel către români să fie alături de el în ceea ce va însemna marea unire, afirmând că mai sunt 55 de zile până ca aceasta să poată deveni realitate.

„Vă rog să vă gândiți toți românii la acest lucru — putem împreună să facem o schimbare a țării noastre. (…) Vedeți că iese soarele și pe strada noastră. Vedeți că iese soarele și în țara noastră. Mai avem foarte puțin, mai avem 55 de zile și încă o bătălie de câștigat și vă chem pe toți să pornim pe drumul schimbării, vă chem pe toți să fim împreună pe drumul spre marea unire a tuturor românilor”, a spus premierul.

El a susținut că vrea să fie un președinte al tuturor românilor, al tuturor acelora care vor o schimbare reală, al celor care îl vor și care nu îl vor. „Stimați colegi, sunt Victor Viorel Ponta, vreau să fiu președintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri și care au speranța că vor schimba țara în bine. Acel președinte vreau să fiu și vă chem să fiți împreună alături de mine în această bătălie către marea unire”, a fost mesajul președintelui PSD.

Victor Ponta s-a arătat mândru de familia sa. „Ca mulți dintre dvs, sunt strănepotul unui român care în 1917 a cerut cetățenia română și a luptat alături de români pentru Marea Unire. Sunt nepotul unui preot care m-a învățat că este important să crezi într-un Dumnezeu, al ortodocșilor, al catolicilor, al musulmanilor (…), dar cel care crede în Dumnezeu este un om care se gândește cu grijă la alții. Sunt copilul unor părinți ca ai dvs, care au investit tot ce au avut în mine și în surorile mele, și tatăl unor copii pe care vreau să-i văd crescând în România, o țară mândră, puternică”, a subliniat candidatul PSD la prezidențiale.

Evenimentul s-a încheiat pe melodia „Acolo este țara mea” a lui Tudor Gheorghe, cei prezenți asistând la un spectacol de culori creat de confetti albe și roșii, dar și tricolore.

Cei mai mulți dintre participanții la eveniment au fost îmbrăcați în tricouri de culoare roșie și au purtat pancarte, drapelul național sau stegulețe cu mesaje electorale. Alți delegați au fost îmbrăcați în costume naționale din regiunile pe care le reprezentau.

Sloganul campaniei PSD — „Mândri că suntem români” — alături de „Votăm Victor Ponta președinte” s-a aflat pe tribunele din spatele unei scene uriașe amplasate în centrul arenei, unde a stat conducerea partidului, alături de invitați. Scena a fost montată în fața unei peluze, pe fundalul căreia a fost amplasat un ecran uriaș.

Evenimentul a fost organizat de ziua premierului Victor Ponta, care a împlinit sâmbătă 42 de ani.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.