Victor Ponta: Viitorul prim-ministru este o persoană pro-europeană și cu experiență

Premierul României, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei emisiuni televizate, că știe deja pe cine va numi în funcția de

prim-ministru, dacă va câștiga alegerile prezidențiale, adăugând că acesta este o persoană ‘pro-europeană și cu experiență’.

‘Nu spun nici dacă e bărbat, nici dacă e femeie, nici dacă e înalt sau scund. Spun doar că e o persoană pro-europeană și cu suficientă experiență. Sunt o persoană organizată, când vorbim de lucruri importante, iar conducerea țării, conducerea Guvernului, conducerea partidului sunt chestiuni foarte importante. Nu poți să vii așa, să-l desemnezi pe Stolojan, pleacă Stolojan, vine Boc de la Cluj. E neserios acest lucru (…) Oricum, funcția de prim-ministru este mult mai dificilă decât cea de președinte. E mai ușor să găsești un președinte bun, decât un prim-ministru bun. Viața oamenilor are nevoie de o viziune pe care o dă președintele, după care viața de zi cu zi, salariul, pensia, drumul, școala, spitalul, țin de Guvern’, a afirmat Victor Ponta.

Premierul a subliniat că în cazul în care el va merge la Cotroceni și va demisiona din funcția de președinte al PSD, Liviu Dragnea este cel care va rămâne la conducerea partidului, până la organizarea unui congres care va desemna noua conducere.

‘Eu nu voi face ca domnul Băsescu cu domnul Boc, să îmi scot insigna și să-l punem pe X. Cred că PSD este un partid suficient de mare, de puternic și de matur, încât să-și aleagă cel mai bun lider și eu cu acela voi lucra. Nici n-o să mă vedeți la perdeluță, spunând ‘La revedere, PSD, că nu ați ales pe cine am vrut eu’. Lucrurile sunt foarte clare, Liviu Dragnea rămâne liderul PSD până la congres’, a mai spus prim-ministrul.

În ceea ce privește Guvernul, Victor Ponta spune că a discutat cu formațiunile din coaliția majoritară și aceasta va funcționa până în 2016. Premierul a dat, totodată, asigurări că nu va face ca președinte ceea ce face acum Traian Băsescu, adică să-și asume doar realizările și să critice Guvernul pentru eșecuri.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.