Violența domestică: Informează-te, implică-te!

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară în mod constant activități pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Cea mai recentă activitate a fost susținută astăzi, 21 noiembrie, la sediul unei societăți comerciale din localitatea Fărcașa.

Subiectele abordate la întâlnirile menite să contribuie la prevenirea victimizării femeilor sunt recunoașterea formelor de violență, intervenții imediate și consecințe legale, precum și eficiența aplicației Bright Sky, un sprijin pentru victime și specialiști.

Fiți parte din soluție: apelați 112 sau sesizați poliția de fiecare dată când sunteți victime ale violenței în familie. După emiterea ordinului de protecție și punerea lui în aplicare, semnalați orice încălcare a prevederilor lui! Aveți dreptul la punerea în aplicare de îndată a ordinului de protecție și dreptul de a fi protejați de încălcarea lui, nerespectarea prevederilor acestuia reprezentând infracțiunea de încălcare a hotărârii judecătorești, care se sancționează cu închisoarea de la o lună la un an. Împăcarea înlătură răspunderea penală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.