Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Vreme instabilă, cu ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului în Maramureș

Vreme instabilă, cu ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului în Maramureș

Prognoza meteo pentru perioada următoare indică o vreme în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros, iar pe arii extinse se vor semnala ploi și averse, însoțite pe alocuri de descărcări electrice și izolat de grindină.

În zona nordică a Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1500 de metri, se vor înregistra precipitații mixte în cursul nopții. Cantitățile de apă vor fi însemnate, local depășind 15–20 l/mp, iar izolat putând ajunge până la 25 l/mp.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în special pe parcursul zilei. Rafalele vor depăși frecvent 50–70 km/h, iar în zonele montane pot atinge viteze de 80–90 km/h.

Din punct de vedere termic, temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 17 grade Celsius, iar cele minime vor coborî până la valori de 3–6 grade Celsius.

Recomandăm prudență în deplasări, mai ales în zonele montane, și atenție sporită în timpul manifestărilor meteo intense.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire