După o zi de marți cu temperaturi apropiate de normalul termic al perioadei, maramureșenii se bucură astăzi de o vreme mai blândă, cu valori termice peste media lunii octombrie.
În cursul după-amiezii, serii și nopții trecute, în județ s-au semnalat ploi slabe, iar în zona montană vântul a suflat cu intensificări de până la 47 km/h. Pentru prevenirea și combaterea poleiului, echipele de întreținere au acționat cu utilaje și aproximativ șase tone de material antiderapant pe sectoarele de drumuri județene din zona de munte.
În prezent, carosabilul este curat și uscat la șes, curat și parțial uscat în restul județului, iar pe unele tronsoane montane se circulă pe un drum curat, dar umed. Izolat, în zonele joase, se semnalează ceață, fenomen care poate reduce vizibilitatea.
Pentru ziua de miercuri, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei. Cerul se va menține variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 19 grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între 3 și 7 grade Celsius.
Dimineața, pe arii restrânse, vor fi condiții de ceață, în special în zonele joase și depresionare.























