Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Vreme mai caldă în Maramureș, dar cu ploi și vânt puternic la munte

Vreme mai caldă în Maramureș, dar cu ploi și vânt puternic la munte

Vremea s-a încălzit ușor față de ziua precedentă în Maramureș, însă instabilitatea atmosferică s-a menținut în special în zonele montane. Cerul a fost variabil, iar în cursul nopții, în zona de munte, s-au înregistrat ploi slabe.

Vântul a suflat slab până la moderat, însă pe crestele montane au fost consemnate intensificări majore, cu rafale care au atins până la 104 km/h. Cele mai scăzute temperaturi ale nopții au fost măsurate la stațiile meteorologice Iezer, Cavnic și Târgu Lăpuș, unde termometrele au indicat doar un grad Celsius.

În ceea ce privește starea drumurilor, carosabilul pe sectoarele de drumuri naționale este curat și parțial umed. Pentru prevenirea formării poleiului, angajații Secției de Drumuri Naționale au intervenit cu un utilaj și au împrăștiat aproximativ șase tone de material antiderapant. Și pe drumurile județene situația este sub control: partea carosabilă este curată și uscată, iar echipele societății Drumuri și Poduri Maramureș au acționat cu un utilaj pe DJ 184 și DJ 109F, unde au răspândit zece tone de material antiderapant. În zona montană se semnalează ceață.

Pentru astăzi, meteorologii anunță o vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei se vor semnala ploi slabe pe arii relativ extinse. La altitudini mari, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale ce pot ajunge la 40–50 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor urca până la 80–90 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 12 grade Celsius, iar cele minime între 0 și 3 grade.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire