Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Vreme neobișnuit de caldă în Maramureș, urmată de o răcire treptată. Ninsori slabe posibile la munte

Vreme neobișnuit de caldă în Maramureș, urmată de o răcire treptată. Ninsori slabe posibile la munte

Vremea din județul Maramureș a fost, în cursul zilei de ieri, mai caldă decât normalul termic specific perioadei, cu temperaturi care au atins valori de primăvară. Cerul a fost variabil, iar vântul a suflat în general slab până la moderat, cu unele intensificări în Baia Mare, unde rafalele au ajuns la viteze de până la 47 km/h.

Minimele termice au fost înregistrate în timpul nopții și în această dimineață, cea mai scăzută temperatură fiind consemnată la stația meteo Iezer, unde s-au înregistrat -6 grade Celsius. Valori negative s-au mai înregistrat și în Pasul Prislop (-2 grade Celsius), în timp ce la Târgu Lăpuș s-au înregistrat 0 grade Celsius. În alte localități precum Borșa, Moisei, Cavnic sau Băiuț, temperaturile au coborât până la 1 grad Celsius.

La polul opus, maximele zilei au indicat o încălzire semnificativă. Cea mai ridicată temperatură s-a înregistrat în Baia Mare, unde termometrele au arătat 17 grade Celsius. În Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș s-au atins 15 grade Celsius, iar în Ocna Șugatag s-au înregistrat 14 grade Celsius.

În zona montană, stratul de zăpadă se menține consistent, atingând până la 30 de centimetri la stația meteo Iezer. În același timp, hidrologii au transmis că debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ sunt în ușoară scădere, iar exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în condiții de siguranță.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, nu au fost necesare intervenții cu utilaje sau materiale antiderapante, majoritatea drumurilor din județ fiind curate și uscate.

Pentru astăzi, meteorologii anunță o răcire a vremii, valorile termice urmând să se apropie de normalul perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar în zona montană sunt posibile ninsori slabe izolate. Vântul va continua să sufle slab până la moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 12 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî între -2 și 1 grad Celsius. Pe arii restrânse, în special pe timpul nopții și dimineața, vor fi condiții de brumă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire