Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Vreme rece în Maramureș: ninsori la munte, brumă și temperaturi negative în mai multe localități

Vreme rece în Maramureș: ninsori la munte, brumă și temperaturi negative în mai multe localități

Vremea din Maramureș s-a menținut mai rece decât normalul termic al perioadei, potrivit datelor meteorologice din ultimele ore. Cerul a fost mai mult noros pe parcursul zilei, în timp ce nopțile au fost senine și reci, favorizând apariția brumei și a înghețului la sol în anumite zone.

Izolat, în județ s-au semnalat precipitații sub formă de ploaie, burniță și măzăriche, iar în zona montană a nins. Stratul de zăpadă a ajuns până la 7 centimetri în afara părții carosabile, în zonele înalte de munte. La stația meteo Iezer, stratul total de zăpadă măsoară până la 40 de centimetri.

Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări temporare. Rafalele au atins viteze de până la 46 km/h la Ocna Șugatag, iar în zona montană înaltă au ajuns la 72 km/h, unde ninsoarea a fost viscolită, iar zăpada spulberată.

Temperaturile au coborât semnificativ în timpul nopții și în această dimineață. Cea mai scăzută valoare s-a înregistrat la stația meteo Iezer, unde termometrele au indicat -13 grade Celsius. Au urmat Târgu Lăpuș cu -6 grade, Sighetu Marmației cu -5 grade, Baia Mare și Ocna Șugatag cu -4 grade, Seini cu -3 grade, iar în Baia Sprie, Pasul Gutâi, Cavnic și Băiuț s-au înregistrat -2 grade Celsius. La Pasul Prislop au fost -1 grad, în timp ce la Borșa, Moisei și Vișeu de Sus s-au înregistrat valori de 0 grade Celsius.

Pentru prevenirea formării poleiului, angajații Secției de Drumuri Naționale au intervenit cu un utilaj și au răspândit patru tone de material antiderapant. În prezent, majoritatea sectoarelor de drumuri publice din județ au carosabilul curat și uscat, însă în zonele montane există tronsoane unde acesta este doar parțial uscat.

În ceea ce privește situația hidrologică, debitele și nivelurile cursurilor de apă au fost ușor variabile, fără probleme deosebite. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în condiții de siguranță.

Meteorologii anunță că vremea va rămâne rece și pe parcursul zilei de astăzi. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei și temporar noros spre seară. Pe arii restrânse, în special la munte, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va continua să sufle slab până la moderat, cu unele intensificări.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 13 grade Celsius, iar cele minime între -4 și -2 grade. În timpul nopții și al dimineții, local se va semnala din nou brumă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire