VUNK face Înconjurul Lumii. Next Stop: Baia Mare

AFIS GENERAL (1)Cu băimărenii, trupa VUNK s-a revăzut anul trecut în noiembrie, la aniversarea binecunoscutului mall din oraș.

Baia Mare a fost singurul loc din țară în care formația a adus o parte din show-ul pus în scenă la București, în fața a peste 5000 de persoane. Inovația tehnologică ce a făcut ca publicul prezent să devină parte integrată a concertului – brățările luminoase activate de ritmul muzicii – precum și regia spectacolului, au transformat pentru o seară Baia Mare în Orașul Minunilor.

Înconjurul lumii” este un proiect special, căci alături de membrii trupei, pe scena Teatrul Municipal vor urca un cvartet de coarde, un trompetist, un pianist și un percuționist.

Baia Mare reprezintă a 23-a oprire din acest turneu, considerat de public cel mai emoționant și neașteptat proiect muzical românesc din acest an. Cu această ocazie, Cornel Ilie, liderul trupei VUNK și-a dorit să realizeze cea mai mare colecție de visuri.

Pentru asta, ca și în prima parte a turneului, spectatorii sunt invitați să scrie pe cărțile poștale primite la intrare, care este visul lor. La finalul turneului, colecția de visuri, însoțită de poveștile din turneu ale liderului trupei, Cornel Ilie, va fi disponibilă într-un e-book ce va putea fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei.

Cu băimărenii, despre care Cornel Ilie, liderul trupei, spune că reprezintă “cel mai pasional public pe care la întâlnit în întreaga țara”, VUNK se reîntâlnește joi 21 mai. Concertul va începe la ora 19, iar in deschidere va cânta Alexandra Ușurelu.

Biletele sunt puse în vânzare în rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, la terminalele Zebra Pay din întreaga țară, dar și online pe www.iabilet.ro.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.