WIZZ AIR face un ANUNȚ important pentru Cluj

avionCompania Wizz Air a făcut un nou anunț important pentru Cluj, care crește tot mai mult în lupta cu Capitala.

Datorită numărului mare de evenimente care au loc la Cluj-Napoca, compania Wizz Air a decis să suplimenteze zborurile pe care le va avea de la Cluj-Napoca spre București. În acest moment, majoritatea evenimentelor sportive internaționale au loc la Cluj-Napoca (FedCup, meciurile amicale ale naționale de fotbal, competițiile de baschet și handbal), iar concertele artiștilor care aleg Bucureștiul sunt programate și în capitala Transilvaniei. Orașul de pe Someș atrage ca un magnet turiștii, iar companiile aeriene se luptă pentru această piață pe care Tarom a ignorat-o.

Compania aeriană Wizz Air a anunţat faptul că, începând cu programul de iarnă 2016, va suplimenta numărul zborurilor pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti Otopeni, introducând 4 frecvențe noi de operare pe săptămână.

În completarea celor 6 frecvenţe săptămânale anunțate în 19.01.2016 pentru ruta internă Cluj-Napoca – Bucureşti, care va fi operată de Wizz Air începând cu 22.07.2016, operatorul aerian a anunțat că va suplimenta frecvențele pe această destinație în zilele de luni, miercuri şi vineri, începând cu 31.10.2016. Programul de operare va fi după cum urmează:

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat a declarat: ”Ne bucurăm să vedem faptul că ruta Cluj-Napoca – București este tot mai atractivă pentru operatorii aerieni. Suntem convinși că noile frecvențe propuse de Wizz Air vor fi apreciate atât de mediul de afaceri, cât și de ceilalți pasageri ai Aeroportului Internațional „Avram Iancu”Cluj”.

Cu ocazia introducerii acestor frecvențe suplimentare, David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Cluj a făcut următoarele precizări: ”Considerăm că există un potențial de piață ridicat pentru zborurile pe segmentul intern, ceea ce a dat naștere la o concurență sporită între operatorii aerieni. Mai mulți operatori aerieni aduc mai multe opțiuni de călătorie și implicit prețuri mai bune pentru pasagerii aeroportului”.

În anul 2016, compania aeriană  Wizz Air va mai demara de pe Aeroportul Internațional Cluj noi zboruri spre 4 destinaţii internaţionale, după cum urmează: Berlin-Schoenefeld (Germania, 3 iulie 2016), Doncaster Sheffield (Anglia, 22 iulie 2016), Billund (Danemarca, 23 iulie 2016) și Alicante (Spania, 24 iulie 2016).

Sursa: stiridecluj.ro

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.