Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

“Zbor deasupra unui cuib de cuci”, de Dale Wasserman, în regia lui Marius Oltean

Teatrul Municipal Baia Mare va deschide stagiunea 2014/2015 duminică, 21 septembrie, de la ora 19.00, cu spectacolul “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, de Dale Wasserman, în regia lui Marius Oltean.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci", de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey, este povestea emoţionantă, dar presărată cu umor, a locatarilor unui azil de boli mintale din Statele Unite. Într-o disciplină perfectă, supunându-se unor reguli stricte, impuse de sora-şefă Miss Ratched, pacienţii îşi trăiesc monoton viaţa din care lipseşte orice urmă de bucurie. Sub mâna de fier a sorei-şefe, pacienţii, bărbaţi în toată firea, şi-au pierdut voinţa, iar personalitatea le-a fost anihilată, prin umilinţe zilnice denumite eufemistic „terapie de grup", prin şocuri electrice şi practicarea lobotomiilor. Viaţa în instituţia medicală este dată peste cap odată cu sosirea, ca pacient, a unui personaj nonconformist, care nu acceptă să se supună unor reguli absurde, însă absolut sănătos: Mc Murphy. Acesta va încerca să îi înveţe pe noii săi colegi să trăiască din nou.

În distribuție: Wanda Farkas, Claudiu Pintican, Vali Doran, Vali Popescu, Călin Dragoș, Ioan Costin, Sanda Savolszky, Dan Cordea, Aurora Prodan, Eduard Bîndiu, Mircea Gligor, Claudia Revan, Marin Ciucă, Romok Carol. Scenografia: Mihai Vălu.

DISTRIBUȚIE:
Miss Ratched................................................................. Wanda Farkaș
Mc Murphy.................................................................... Claudiu Pintican
Harding.......................................................................... Vali Doran
Billy................................................................................ Vali Popescu
Cheswick.........................................................................Călin Dragoș
Martini........................................................................... Ioan Costin
Candy Star..................................................................... Sanda Savolszky
Indianul........................................................................... Dan Cordea
Sandra............................................................................ Aurora Prodan
Doctor Spivey................................................................. Eduard Bîndiu
Williams..........................................................................Mircea Gligor
Sora Flinn...................................................................... Claudia Revan
Ellis................................................................................ Marin Ciucă
Ruckly............................................................................ Romok Carol

Regia artistică: Marius Oltean
Scenografia: Mihai Vălu
Regia tehnică: Romok Carol
Sufleur: Maria Danciu
Lumini: Marin Codrea, Felix Mare
Sonorizare: Dan Prodan

Premiera: 21 septembrie 2014

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire